Teologul Elena Udrea

Elena Udrea s-a inscris la un masterat in Teologie. Intre o utrenie (breakfast, pe intelesul corporatistilor) la Complexul „Stejarii” si o vecernie (dinner, pe intelesul corporatistilor) la Hotel Bristol din Paris, Elena Udrea a avut o epifanie (revelation, pe intelesul corporatistilor). Dumnezeu era chel! Petrache Lupu, un baiat mai simplut, a intalnit la Maglavit un mos cu barba. Elena Udrea a vazut la Cotroceni un mos sprinten, caruia vantul de pe vapoare i-a daruit o calvitie sexy.

Ieri, la Romania TV, a avut loc o discutie aplicata, ca intre teologi. Propovaduiau Gigi Becali si Elena Udrea. Tare mi-e teama ca, in curand, se va apuca si Elena Udrea de patristica (literatura scrisa de oamenii Bisericii, pe intelesul corporatistilor). Dar nu oricum. Patristica la nivel arhieresc. Teologul rus Evdokimov a scris patristica in exil, Elena Udrea s-ar putea s-o scrie (Doamne, fereste, nu-i doresc, chiar nu-i doresc!) in paraclisul de la Targsor. Bine ca nu suntem catolici, fiindca n-ar fi fost exclus ca fosta candidata la presedintie sa se viseze si Papa. Cunoasteti legenda cu Papesa Ioana. Alte legende spun ca, de cand cu Papesa Ioana, tuturor Pontifilor le sunt inventariate bilutele, cu manutele unor calugarite, ca sa nu mai apara surprize. Dar Elena noastra a depasit de mult etapa de calugarita. Ea asteapta sa iasa fumul alb, pe horn. Pe acolo, pe horn, se plimba si lupul, si Mos Craciun, ca numai in povesti si in Romania ar fi fost posibil ca o doamna culta ca Nuti sa aiba atatia bani si atata putere.

Simt nevoia sa inchei cu o precizare. Am glumit cu Elena Udrea, dar o prefer Alinei Gorghiu, fetita aia din Tecuci care are parul si sufletelul ca mustarul ce a facut celebra localitatea cu pricina.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.005 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger