AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisTemperatura de fierbere a Razboiulului Rece

Temperatura de fierbere a Razboiulului Rece

Cercetatorii CNSAS Florian Bichir si Lucian Zamfir (colegul meu de scoala generala) m-au provocat sa citesc cartea „Mihai Caraman. Un spion roman in Razboiul Rece”. Autorul, istoricul Florian Banu, a muncit la reconstituirea asta mai mult decat toti posesorii de doctorate (inca neprinsi!) de la televizii. Cartea contine sute de mii de informatii readuse la temperatura de fierbere a Razboiului Rece. Nu regret ca am citit-o, din mai multe motive.

1. Eram satul de versiunile „defectorului” Pacepa. Nu-mi plac ghilimelele, de obicei le evit, cred ca era mai bine sa nu le pun nici acum.

2. Nu conteaza ca Mihai Caraman spiona NATO, pentru ca pe vremea comunismului n-avea cum sa intuiasca intrarea noastra in NATO, sustine Ion Cristoiu, in prefata. Independentului de inchiriat Cristoiu i-as intoarce-o tot cu o fraza de-a lui. Un tip inteligent precum Caraman „stia ca, in ultima suta de ani, Romania a schimbat de atatea ori aliantele incat te intrebi cum de nu se clatina de ameteala presupusa”. Dar in ultima mie de ani cum a fost? Barbatul roman la razboi, iar femeia traia cu ocupantul.

3. In lumea spionajului, Caraman este considerat un Richard Sorge roman. Potrivit jurnalistului francez Thierry Wolton, „NATO A FOST OBLIGATA (IN ANII ’60, DIN CAUZA LUI CARAMAN, n.m.) SA-SI SCHIMBE CODURILE, SA-SI MODIFICE ORGANIZAREA SI SA DISTRUGA O MARE PARTE DIN ARHIVE.” Caraman a obtinut mii de documente din sediile NATO de la Bruxelles, Roma si, in primul rand, de la Paris, unde a actionat mai bine de un deceniu.

4. In munca de Intelligence, capeti valoare daca „ai recrutat”. Desi n-a patruns niciodata fizic intr-un sediu NATO, Caraman s-a insinuat prin crevasele Aliantei ca intr-un bazar cu marfa umana, recrutand angajati NATO de toate extractiile – de la mame divortate care scriau literatura pentru copii pana la diplomati turci cazuti in patima whiskey-ului baut la birou si de la campioni de tir care faceau bisnita (in sediul NATO din Paris!) cu foie gras pana la homosexuali melancolici, care se dadeau pacifisti si erau mituiti cu monede de aur ingropate in curte.

5. Caraman si ai lui au impanzit Diaspora cu agenti romani, unii dintre ei facand parada de anticomunism si dupa 1990 (legionarul Silviu Craciunas, de pilda). Misiunea in urma careia s-a remarcat Caraman intre lizierele Sistemului e mai palpitanta decat orice am vazut in filmele trase de par, zise si de aventuri. Caraman trebuia sa treaca dincolo de Cortina de Fier un membru al unui ordin calugaresc romano – catolic si sa-l strecoare in cercurile crestine importante, inclusiv la Vatican. Misiunea era migaloasa, pentru ca respectivul cleric fusese arestat in anii anteriori si torturat la Securitate. In fine, Caraman s-a intalnit in apropiere de granita cu Ungaria cu un ofiter maghiar, insotit de unul sovietic. Frontiera era controlata de rusi, totul intamplandu-se la putin timp dupa revolta ungurilor, din 1956. „Dupa lasarea noptii, acestia i-au condus pe fasia de granita, asigurata cu sarma ghimpata, in dreptul unui mic curs de apa, si le-au indicat pe unde sa traverseze, avand grija sa-i avertizeze ca zona era minata, cu exceptia unui mic culoar de trecere.” Calugarul recrutat s-a speriat, „iar Caraman s-a dezbracat si a traversat prin zona indicata de ofiterul sovietic, inaintand cateva zeci de metri pe teritoriul Austriei”. „Cand m-am intors, spune Caraman, calugarul era transpirat de emotie. L-am luat in spate …in spate, sa fie clar!, si, usor, usor, am facut aceeasi figura, am trecut in Austria.” Dupa ce a revenit pe pamant maghiar, Caraman a aflat de la ofiterul ungur ca rusul spusese „daca inainteaza amandoi, in Austria, mai mult de 15 – 20 de metri, eu trag in ei!”

6. Mihai Caraman traieste si are 91 de ani. Elogiind inteligenta si curajul lui Caraman, Florian Banu vine si pe partea mea, dand o lovitura tehnologiei. „Cei care s-au bazat in mod exagerat pe tehnologie s-au vazut sanctionati de derularea evenimentelor. Niciun satelit nu putea fotografia planurile strict secrete ale unui nou tip de bomba, adanc ingropate intr-un seif, si nicio instalatie de ascultare nu putea intercepta ordinele strict secrete trimise la destinatari prin curieri aflati sub imunitate diplomatica. In plus, tehnica ramane neputincioasa in a afla ce este in mintea adversarului, cum evalueaza acesta o situatie si care-i sunt intentiile imediate si de perspectiva”.

7. Pentru a ne ajuta sa intelegem ce a facut Caraman, Florian Banu descrie, pe zeci de pagini, ce se intampla in Franta anilor 1950 – 1970. Eu reproduc o fraza. „Multinationalele ingroapa tara in datorii si ii pun in pericol independenta.” Chestia asta n-a zis-o vreun comunist, ci Charles de Gaulle. In 1965. Da. In 1965.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.513 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger