Am fost in Sudul Frantei, cu o saptamana -zece zile inaintea ultimei mizerii teroriste de la Paris.
Turisti BCBG (bon chic bon genre) inca din aeroport. Mai multe carti si ziare decat tablete si telefoane. Cei care frecau ipoduri sau cum se numesc ororile alea erau aceiasi care mancau la McDonald’s – americani, bruxellezi, romanasi care au votat partidul neomarxist USR (ei fac acum acelasi gen de propaganda pe care o facea, dar cu talent, chiar cu geniu, Sartre, in anii ’60 – ce retard istoric, ce rusine, oh la la!) si rusi de categoria a treia, ca rusii de categoria intii au vile pe langa Palatul lui Boris Eltin din St- Jean- Cap- Ferrat, unde Abramovici venea cu yahtul, in verile anilor ’90, sa ia pranzul cu presedintele, la ora unu fix.
E suficient sa deschizi ziarul Nice – Matin ca sa pricepi ca te afli intr-o lume care ignora brutele, desi se loveste de ele. Nice – Matin are zeci de editii, grupate pe localitatile din Alpes Maritimes, putin si din Var, pana la St. Tropez. Editie pentru Monte Carlo – Villefranche, pentru Grasse – St Paul De Vence, pentru Antibes – Juan Les Pins si tot asa. In editia de Antibes subiectele erau micul razboi dintre Brigitte Bardot si Brigitte a lui Macron (s-a nascut primul urs panda in captivitate, pe teritoriu francez, si eterna diva s-a suparat pentru ca eterna pedofila vrea sa-l naseasca!), fluxul sporit de turisti la Muzeul Renoir din Cagnes sur Mer (Renoir a cumparat un teren pe un deal cu maslini, iar in muzeu am vazut caruciorul pictorului asezat in fata sevaletului si nudurile Les Grandes Bagneuses si Les Cariatides) sau moartea lui Christian Millau (88 de ani), fondatorul ghidului Gault et Millau. Grabitii in materie de gastronomie umbla la ei cu ghidul Michelin. Gault et Millau e pentru rafinati. Restaurantele sau auberges prezentate au parte, in plus fata de Michelin, de cate o povestioara, pusa in pagina cu mestesug literar, dedicata unui fel de mancare sau chiar unei intamplari din viata bucatarului.
N-am citit nimic despre arestari, catuse sau magistrate cu umeri de tabacar, platfus si rochii de subrete. Si aici e vorba despre discernamant, nicidecum despre malitie. Dupa mintea mea, un judecator trebuie sa fie un Monsieur in jur de 60 de ani, care sa-si comande camasile la Charvet, in Place Vendome, sa stie ce inseamna un Grand Cru si un Premier Cru si sa fie capabil sa polemizeze cu somelierul si bucatarul pe tema ce „vin se potriveste la mielul de Sisteron si ce appellation controlee la magret de canard.” Acel domn cunoaste cu adevarat ce reprezinta vinovatia, pedeapsa, reparatia si misericordia.
Nici in apararea homosexualilor n-am prea auzit sa sara cineva, dar nu le-as dori sa-i enerveze pe cautatorii si traficantii de trufe din Masivul Luberon. Sa nu dea dracu’ sa o ia baietii aia pe Route Napoleon (soseaua care serpuieste prin Provence) si sa coboare in Cannes, ca sa-i scuture pe poponautii gingasi de pe Croazeta! Kilogramul de trufe – bucata mare – a ajuns la peste 2000 de euro, la prima mana, iar la Brasserie din Cannes, la Cigale Recamier, la Brasserie Lipp sau la La Coupole din Paris, trufele sunt cumparate de catre proprietarii stabilimentelor si cu 10000 de euro kilogramul. La negru, normal ca la negru, ca aia sunt oameni seriosi, nu sclaveti corporatisti!
