Nu numai povestea, dar si prezenta fizica a Monarhiei in Romania debuteaza pe Dunare. Regele Carol Intai a intrat in tara pe un vapor, intr-un stil cat se poate de romanesc. Era deghizat, era dezertor, era un om cu pasaport fals.
Se vorbeste mult si festivist, se inainteaza si deja se deconteaza „proiecte” (cuvantul deja are sens peiorativ, in cel mai bun caz starneste neincredere ) legate de ceremoniile din 2018 – 100 de ani de la Marea Unire, ce a avut ca arhitecti doi romani neaosi, Regina Maria si Generalul Berthelot. Eu cred ca ar fi foarte important pentru dezvoltarea Romaniei daca ne-am ocupa mai mult de rolul nostru in Statele Unite ale Dunarii. Formularea nu-mi apartine. Scriitorul si revolutionarul Giuseppe Mazzini il insarcinase pe Nicolae Balcescu sa faca „Proiectul Statelor Unite ale Dunarii”, iar istoricii italieni il numesc pe Balcescu „Il Mazzini rumeno”. De atunci, lucrurile au mai evoluat, dar in amonte, nu in aval. Tinand cont de ce s-a intamplat in anii ’50, mi-e cam greu sa scriu frumos despre Canalul Dunare – Marea Neagra. Dar Canalul Dunare – Main – Rin este considerat Coloana vertebrala a Europei, pentru ca scurteaza cu mii de kilometri anumite rute comerciale. Romania are cea mai mare intindere de Dunare, cea mai poluata si cea mai prost folosita turistic. In acest Decembrie, cand vorbim despre Mortii Revolutiei si despre martirii anicomunisti, ar trebui sa ne aducem aminte si de oamenii care s-au prapadit incercand sa fuga din comunism traversand Dunarea. In urma cu vreo trei saptamani eram la Giurgiu, la lansarea cartii lui Narcis Coman, fostul portar al nationalei de fotbal. A venit la mine un domn in varsta, dar inca in putere, si mi-a dat o carte. Primesc destule, le rasfoiesc pe toate, citesc foarte putine. Asta mi-a placut. Se numeste „Marinarii, marinari…” si este scrisa de un capitan de remorcher pe Dunare. Il cheama Vasile Cristoi si arata ca matelotii din filme – cu barba alba, cu pipa. Asa se infatiseaza si pe coperta azurie. Povestile comandantului Cristoi – despre embargo, despre Ada- Kaleh, despre minele magnetice care pluteau pe raul Sava si intrau pe Dunare, in timpul razboiului din Iugoslavia, despre impingatorul „Giurgiu”, aflat in noaptea de revelion 1991 – 1992 in sectorul sarbo- croat, intre kilometrii 1320 – 1400, cand se tragea de pe ambele maluri – ar merita ecranizate. Reproduc un pasaj tragic, in acord cu evocarile anticomuniste din perioada 16 – 22 Decembrie. In anii ’80, „la plecarea din Portul Orsova spre Moldova Veche se imbarcase alaiul unei nunti. Erau aproximativ 30 de persoane. Drumul pe care avea sa-l parcurga nava, printr-un peisaj mirific, ar fi putut ramane pentru totdeauna in amintirea mirilor si a nuntasilor, dar nu a fost sa fie asa. Cu cateva clipe inainte de semnalul de plecare de la ponton, din interiorul navei si, concomitent, de pe mal, au aparut trupe de Securitate. De fapt, alaiul de nunta nu era decat un grup de oameni care voiau sa deturneze nava de pasageri si sa acosteze pe malul iugoslav, de acolo deschizandu-li-se drumul spre libertatate. In acel grup se infiltrasera si oameni ai Securitatii, fiind in posesia unor date culese prin<< bunavointa >> informatorilor.”
