Nu numai povestea, dar și prezența fizică a Monarhiei în România debutează pe Dunăre. Regele Carol Întâi a intrat în țară pe un vapor, într-un stil cât se poate de românesc. Era deghizat, era dezertor, era un om cu pașaport fals.
Se vorbește mult și festivist, încă se decontează “proiecte” (cuvântul deja are sens peiorativ, în cel mai bun caz stârnește neîncredere ) legate de ceremoniile din 2018 – 100 de ani de la Marea Unire, ce a avut că arhitecți doi români neaoși, Regina Maria și Generalul Berthelot. Eu cred că ar fi foarte important pentru dezvoltarea României dacă ne-am ocupa mai mult de rolul nostru în Statele Unite ale Dunării. Formularea nu-mi aparține. Scriitorul și revoluționarul Giuseppe Mazzini îl însărcinase pe Nicolae Bălcescu să facă “Proiectul Statelor Unite ale Dunării”, iar istoricii italieni îl numesc pe Bălcescu “Il Mazzini rumeno”. De atunci, lucrurile au mai evoluat, dar în amonte, nu în aval. Țînând cont de ce s-a întâmplat în anii ’50, mi-e cam greu să scriu frumos despre Canalul Dunăre – Marea Neagră. Dar Canalul Dunăre – Main – Rin este considerat Coloana vertebrală a Europei, pentru că scurtează cu mii de kilometri anumite rute comerciale. România are cea mai mare întindere de Dunăre, cea mai poluată și cea mai prost folosită turistic.
De fiecare dată când vorbim despre martirii anticomunişti, ar trebui să ne aducem aminte și de oamenii care s-au prăpădit încercând să fugă din comunism traversând Dunărea. În urmă cu ceva vreme eram la Giurgiu, la o comemorare a marelui ziarist Dan Mucenic. A venit la mine un domn în vârstă, dar încă în putere, și mi-a dat o carte. Primesc destule, le răsfoiesc pe toate, citesc foarte puține. Asta chiar mi-a plăcut. Se numește “Marinarii, marinari…” și este scrisă de un căpitan de remorcher pe Dunăre. Îl cheamă Vasile Cristoi și arată ca mateloţii din filme – cu barbă albă, cu pipă. Așa se înfățișează și pe coperta azurie. Poveștile comandantului Cristoi – despre embargo, despre Ada- Kaleh, despre minele magnetice care pluteau pe râul Sava și intrau pe Dunăre, în timpul războiului din Iugoslavia, despre împingătorul “Giurgiu”, aflat în noaptea de revelion 1991 – 1992 în sectorul sârbo- croat, între kilometrii 1320 – 1400, când se trăgea de pe ambele maluri – ar merita ecranizate. Reproduc un pasaj tragic. În anii ’80, “la plecarea din Portul Orșova spre Moldova Veche se îmbarcase alaiul unei nunți. Erau aproximativ 30 de persoane. Drumul pe care avea să-l parcurgă nava, printr-un peisaj mirific, ar fi putut rămâne pentru totdeauna în amintirea mirilor și a nuntașilor, dar nu a fost să fie așa. Cu câteva clipe înainte de semnalul de plecare de la ponton, din interiorul navei și, concomitent, de pe mal, au apărut trupe de Securitate. De fapt, alaiul de nuntă nu era decât un grup de oameni care voiau să deturneze nava de pasageri și să acosteze pe malul iugoslav, de acolo deschizându-li-se drumul spre libertate. În acel grup se infiltraseră și oameni ai Securității, fiind în posesia unor date culese prin<< bunăvoința >> informatorilor.”
