Stalin ar fi invidios

Intram in saptamana lui 4 martie. Despre tragedia de pe 4 martie 1977 s-au scris carti, nu insist. Dar pe 4 martie 2014 s-a dat sentinta in Dosarul Transferurilor. Ce s-a intamplat de atunci? Fotbalul s-a transformat in Daciada, au aparut presedinti de club care isi dau votul in Adunarea Generala pentru ca au primit zece mingi si trei jambiere, iar Romania poate fi prima tara din lume care va lipsi de la un turneu final (Euro 2020)  organizat la ea acasa. „Poftiti, poftiti, gazda nu-i aici!”

La Dosarul Transferurillor a lucrat si Sebastian Bodu, fost sef al ANAF. L-am criticat urat atunci, mi-a dat si un raspuns taios, bine articulat. In fine, anii au trecut, il urmaresc pe facebook si imi place ce citesc, are postari inteligente, e subtil. Asa cum Gica Popescu s-a pozat saptamana trecuta cu Burleanu (bravo, Gica, felicitari!), pot si eu sa citez din Bodu. „Stalin ar pali de invidie: DNA avea 1422 de dosare in curs de solutionare vizand magistrati (numarul total al magistratilor este cam 7500, deci 20%). 70% din aceste dosare au fost deschise de catre DNA. Durata dosarelor este mai mare de doi ani. Majoritatea dosarelor deschise din oficiu sunt…in legatura directa cu solutiile pronuntate. Adica, atunci cand nu le placeau solutiile, procurorii le deschideau dosar penal judecatorilor pentru abuz in serviciu.”

Dar lucrurile astea nu se vad, in atmosfera festivaliera in care traim de o saptamana. Alegerile pentru postul de procuror european au fost tratate, in Romania, ca o combinatie de Eurovision si Sevilla ’86. Foarte bine. Dar atunci sa luam ce e bun din Parlamentul European. La ode ati vazut ca nu prea se pricep eurogospodinele de acolo. Altceva mi se pare interesant. Daca Parlamentul European il numeste pe seful procurorilor europeni, atunci si Parlamentul Romaniei ar trebui sa fie institutia care hotaraste cine e procurorul general al Romaniei. Suntem europeni sau nu mai suntem? Daca s-ar intampla asta, gradul de isterie din societate ar ajunge la nivelul OUG13 plus 10 august la cub. Din acest punct de vedere, tefelistii se misca excelent. Sunt putini, dar activi, lanseaza mesaje scurte si penetrante (absolut inepte). Iar PSD tace. Pentru ca nu e un partid facut pe baza de convingeri. Pesedistii zic cu o jumatate de gura ca sunt pesedisti. Ii incearca o rusine cand se recomanda, fiecare stie ca a intrat in partid cu un anumit interes. In momentul in care toate firmele mici sunt pulverizate, cea mai mare afacere e sa te angajezi la Stat sau sa te lipesti de o combinatie cu Statul. Fiecare pesedist mai de soi are cate un secret si toti disimuleaza prost. Cu patru-cinci exceptii, liderii pesedisti – in special Dragnea – se prezinta la emisiuni ca niste vinovati. Tefelistii ataca tare, promit si cred in ceea ce spun. Pesedistii sunt numai in defensiva. Daca tot am inceput cu fotbalul, sa stiti ca nu prea ai cum sa dai gol din aparare.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.301 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger