Scriitorii cu briceagul n-au încălcat „standardele comunității” și n-au fost reclamați

1. În urmă cu aproape două săptămâni, un regiment de postaci a primit ordin de zi pe unitate să toarne Ziarul „Național” la noua Moscova a comunicării. Timp de o săptămână, am fost interziși pe o centură de socializare pentru că n-am „respectat standardele comunității”. Dar „Național” a spart blocada, fiindcă redacția s-a mișcat iute, tehnic și cu ingeniozitate. Doar UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România) ne-a ajutat. Mulțumim, UZPR! Iar celor care mănâncă deontologeală cu polonicul și n-au făcut nimic, dar se uitau la noi ca foamea la ușa frigiderului, le garantez că eu am memorie bună. Adică am uitat ce a zis Mircea Vulcănescu în pușcăria comunistă – „să nu ne răzbunați!”

2. Punctul 1 a fost și pentru organe, și pentru centurile de socializare. Unde s-au amenințat, se amenință și se vor amenința delincvenții de meserie, smardoii de cartier și alți scriitori cu briceagul? Pe centurile de socializare. Vorbe ca „pe barosaneală” și „să moară, să facă!” sunt eufemisme în postările scriitorilor cu briceagul. Dar noii fermenți ai folclorului au „respectat standardele comunității.” Iar organele nu știu să intre pe centurile de socializare, nu-i așa? Și pe postaci cine-i plătește? Eu, cine?

3. Iar acum, de ce îi caută poliția pe cavalerii barbutului din tentacularele mahalale bucureștene? La Marsilia, când se războiesc scriitorii cu briceagul, poliția intervine după trei zile. Face bilanțul și mai șterge câteva zeci de nume de autori de pe avizier. Iar în ghetoul din Nisa – o grădiniță pe lângă Marsilia – poliția nu pătrunde seara, pentru că ar fi întâmpinată cu pietre în parbriz. Dimineața, însă, fiecare flic își întreabă informatorul ce scriitori cu briceagul n-au răspuns prezent la apelul ghetoului. Pac, îi taie de pe o listă și îi bagă în posteritatea literaturii cu briceagul.

4. Vă prezint scuze fiindcă nu pot să scriu cum gândesc despre acești clasici în viață. Despre scriitorii cu briceagul din Franța, fiindcă pe ai noștri îi respect. În traducere, „nu mă interesează să devin erou.” Nu îi articulez pe vitejii din Franța așa cum aș vrea ca să nu încalc „standardele comunității” de pe centura de socializare. În curând, nu ni se va mai permite să scriem Biserică sau Dumnezeu cu majuscule – mulțumim George Floyd, Greta Thunberg și USR! De fapt, nu vom mai avea voie să scriem Biserică și Dumnezeu nici cu litere mici.

5. Cenzura comuniștilor e o ștersătură timidă cu guma sau picul pe lângă cenzura cu ghilotina progresistă. Să vă povestesc o întâmplare de la „Scânteia.” În paginile ziarului urma să intre un reportaj despre o ctitorie, cred că a lui Brâncoveanu, și în text apărea și cuvântul „clopotniță.” Cum să bagi clopotniță în „Scânteia”? Și atunci au intervenit tovarășii cenzori. Dar erau mai talentați decât neomarxiștii. Dracii ăștia mici interzic tot textul, nu sunt capabili de subtilități perverse. Tovarășii cenzori au înlocuit clopotniță cu „turn-belvedere.” Măcar suna frumos. Și nu puteai să le spui, în față, că au greșit. Vorba lui Stalin: „Pravda nu greșește niciodată.” „Scânteia” era sora mai mică a „Pravdei”. Iar centurile de socializare sunt nepoatele despuiate ale Pravdei.