Scoala online, adică elevii îi testează pe profesori

Iarăși a apărut la televizor elevul Selly, acest Spiru Haret în pantaloni scurți. Deschizătorul de drumuri (un adevărat Marco Polo care face hărți în somn și le lasă pe cearceaf) din Învățământ a zis că „până și un profesor înțelege”. Ați reținut, da? „Până și”! Asta e scoala neomarxist – anarhistă (model Franța și Germania, 1968 – 1973), în care elevii terorizează profesorii.

Selly a mai povestit că profesorul de care i-a plăcut cel mai mult a fost un îmbârligător care, la prima oră de curs, i-a cucerit pe zevzecii atomici cu trei bancuri. Bine, Selly, atunci vin și eu cu niște bancuri pe care le spuneau repetenții, pe vremea mea, dar repetenții de atunci, spre deosebire de premianții de azi, știau să pună cratimele în enunțul „mama sa s-a dus să îi ia ciorapi, dar i-a luat papuci”. Fii atent ce bancuri, Selly! „Ai poze cu mă-ta goală?” „Nu.” „Cumperi?” Întrebare – răspuns – întrebare – poanta în șapte cuvinte. Bancul îl pot reține și tefeloazele #Rezist, fiindcă e mai scurt decât lozincile lor inepte. Alt banc golănesc. Să presupunem că făceai tu, Selly, scoala pe vremea mea. Și veneai bobocel, așa, în curtea liceului. Te înconjurau bagabonții, puiule! „Știi să înoți?” „Da”. Și ptiuuu – plici o flegmă pe ciment. „Înoată!” Bancul poate fi updatat. „Înoată, chelutu’, înoată, Chelutu’!”

Și acum să justific titlul textului. Și să-l subliniez. „Scoala online, adică elevii îi testează pe profesori”. Mulți liceeni se visează hackeri și atmosfera e ca la pârnaie. Fac microfonie ca să-și bată joc de profesoară. Alteori îi taie sonorul și zic „nu se aude, nu se aude”! Sau umblă la efecte și începe să bubuie un picamer. Imediat găsesc și justificarea – „io sunt acasă, dar dau niște muncitori cu picamerul, în fața blocului”! La sfârșit, concluzia: „profesoara nu știe nimic”! Așa e. Profesoara a terminat Facultatea de Istorie sau de Geografie, nicidecum Facultatea de Istorie online.

Stați liniștiți, că și noi, ăștia de 45 – 50 de ani, suntem pe alături. De vreo trei zile vulgarizam Premiul Nobel cu glume de cabană – „iar a pierdut România Nobelul, din cauza lui Cărtărescu”. 1. Premiul Nobel nu-i Eurovision sau Comisia de la Veneția. E o distincție atribuită individual, n-are legătură cu țara. 2. Cărtărescu nu se află pe primul raft al bibliotecii mele, dar e un mare scriitor și nu-i normal să-l ia la mișto orice panaramez de pe centurile de socializare. 3. În urmă cu vreo trei săptămâni am citit „Creionul de tâmplărie”. Cărtărescu a reluat, pentru a doua sau a treia oară, texte din alte cărți, pe care le publicase de șapte – ori și în reviste, dar nu contează. 4. „Creionul de tâmplărie” a apărut la „Humanitas”. Mi-a împrumutat-o un prieten, pentru că eu nu mai dau un chior pe cărți de la „Humanitas”. „Chiorul” e o monedă băsesciană, folosită des la „Humanitas”, până în 2015.