AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisS-a inmultit padurea de carciumari de la televizor

S-a inmultit padurea de carciumari de la televizor

La marginea de nord a Capitalei, pe unsuroasa centura, e un local de nunti fitoase. Am fost si eu la doua sau trei. Stabilimentul are o intimitate de spital de campanie. E un cort in care esti ca pe stadion. La o peluza, danseaza berbantii si le scartaie pantofii proaspat scosi din cutii, iar la cealalta asteapta soferii sa le arunce boierii cheile masinilor — „Gogule, adu-mi havanele alea, stii tu!”. Retineti expresia „cheile masinii”, fiindca va reveni! Cortul are un patronas, pe nume Nicusor Stan, care se sparge in niste figuri de zici ca-i stapanul de la Versailles.

Va dati seama ca n-as fi scris despre el, daca nu comitea greseala clasica a mitocanului. Vrea sa fie vazut, sa se dea altceva decat e. Asa ca a aparut, nu o data, la televizii. Totul ar fi fost perfect — manseta camasii iesind cat trebuie din sacou, distanta dintre curea si varful cravatei regulamentara, ca in materie de mimetism exceleaza toti prostii — daca nu s-ar fi apucat sa vorbeasca. Ei bine, naparstocul vorbeste. In loc sa se multumeasca sa-si strecoare capul in pozele cu indivizi publici, Nicusor vorbeste. Ca sa para fin, hapciupaliticul arpegiaza pitigaiat si debiteaza banalitati enorme. Asta se intampla cand nu prezinta meniul in franceza ciupita pe Coasta de Azur, unde placintarul de geniu Negresco, daca l-ar fi prins, nu l-ar fi angajat nici sa mature in bucatarie. Cum e Nicusor, asa e si mancarea. Spoiala parlita in limbi etrangere, iar acasa indigestie. Dar nu asta ma deranjeaza. Bravo lui ca prosteste fraierii! Pe mine ma irita, repet, faptul ca acest creier de buturuga a inmultit padurea de insi nepregatiti de la televizor. Stane, fandoseste-te la tine in crasma, arunca nonsalant (tu o faci ostentativ, chestiune de educatie) cheile de la Bentley pe masa, dar lasa televizorul, ca n-ai nimic de spus!

author avatar
Razvan Ioan Boanchis
777 afisari

1 COMENTARIU

  1. ,, un local de nunti fitoase” cine-mi poate explica aceasta expresie sau jargon…?????iar din articol…..nu am inteles nimic….s-a schimbat limba rom.?sau doar cea jurnalistica?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger