Rusia si intelectualii

Impotriva lui Putin sunt rusii bogati, care s-au occidentalizat , traiesc la Paris sau la Londra si isi tin copiii la scoli din Elvetia, dar si elita intelectuala, independenta de ajutoarele de stat.

Din pacate, acesti intelectuali comit greseala pe care au facut-o si ai nostri. Nu au deschis ecluze de comunicare cu muncitorii si populatia rurala. In cartea sa de interviuri „Bucuria de a fi rasaritean”, realizata cu Leonid Dragomir, scriitorul Dan Ciachir sustine ca intelectualii romani n-au fost capabili sa se armonizeze nici cu minerii, la greva din 1977, nici cu muncitorii de la Brasov, in 1987. Tot Dan Ciachir spune ca, inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, legatura cu taranii o tineau, in primul rand, preotii si apoi boierii. Dupa venirea comunistilor, intelectualii si muncitorii, adica taranii de oras, n-au mers pe aceeasi strada. Exact la fel se petrec lucrurile in Rusia, cu mentiunea ca Rusia n-are cum sa fie vreodata democratica. Rusia ramane imparatie si nu poate fi condusa dupa regulile europenilor americanizati. Daca tot am amintit de intelectualul roman gomos, voi termina cu o povestioara. Se facea tapaj cu Legea 112, privind casele nationalizate. La un moment dat, se gasise o solutie cat de cat onorabila. Proprietarii „facuti” de comunisti isi pastrau locuintele, iar vechii si adevaratii proprietari ar fi fost despagubiti material, la pretul pietii. O familie de profesori universitari se afla in situatia de proprietari  „facuti”. Oamenii au semnat protestul, dar au refuzat sa iasa si la miting. „Noi nu strigam pe strada, ca nu da bine, totusi, suntem intelectuali”.

Dupa vreun an, profesorul universitar n-a mai rezistat presiunii si s-a sinucis, iar doamna i-a sunat pe organizatori, anuntandu-i ca ar vrea sa vina si dumneaei la mitinguri.

ol657

Rusia si intelectualii

Razvan Ioan Boanchis

Impotriva lui Putin sunt rusii bogati, care s-au occidentalizat , traiesc la Paris sau la Londra si isi tin copiii la scoli din Elvetia, dar si elita intelectuala, independenta de ajutoarele de stat. Din pacate, acesti intelectuali comit greseala pe care au facut-o si ai nostri. Nu au deschis ecluze de comunicare cu muncitorii si populatia rurala. In cartea sa de interviuri „Bucuria de a fi rasaritean”, realizata cu Leonid Dragomir, scriitorul Dan Ciachir sustine ca intelectualii romani n-au fost capabili sa se armonizeze nici cu minerii, la greva din 1977, nici cu muncitorii de la Brasov, in 1987. Tot Dan Ciachir spune ca, inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, legatura cu taranii o tineau, in primul rand, preotii si apoi boierii. Dupa venirea comunistilor, intelectualii si muncitorii, adica taranii de oras, n-au mers pe aceeasi strada. Exact la fel se petrec lucrurile in Rusia, cu mentiunea ca Rusia n-are cum sa fie vreodata democratica. Rusia ramane imparatie si nu poate fi condusa dupa regulile europenilor americanizati. Daca tot am amintit de intelectualul roman gomos, voi termina cu o povestioara. Se facea tapaj cu Legea 112, privind casele nationalizate. La un moment dat, se gasise o solutie cat de cat onorabila. Proprietarii „facuti” de comunisti isi pastrau locuintele, iar vechii si adevaratii proprietari ar fi fost despagubiti material, la pretul pietii. O familie de profesori universitari se afla in situatia de proprietari  „facuti”. Oamenii au semnat protestul, dar au refuzat sa iasa si la miting. „Noi nu strigam pe strada, ca nu da bine, totusi, suntem intelectuali”. Dupa vreun an, profesorul universitar n-a mai rezistat presiunii si s-a sinucis, iar doamna i-a sunat pe organizatori, anuntandu-i ca ar vrea sa vina si dumneaei la mitinguri.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
623 afisari

4 COMENTARII

  1. Ma dezamagesti d-le Voatchis, ai inteles din Rusia cat dintr-o sticla de votca goala…”Man kann Russland nicht mit dem Bestand begreifen”…”Rusia nu poate fi inteleasa cu asa zisa ratiune”…toata lumea se oboseste sa „inteleaga Rusia, mai bine reveniti la Dostoievski, ar fi un inceput bun…

  2. MITICA DRAGOMIR SI SANDU MIRCEA FAC PARTE DIN ACELASI CLUB SELECT DE ORALISTO-ROZETISTI PRECUM COSMIN, CICI, GOGU, NEA POPICA, 30 ETC ! I LOVE THEM ALL!

  3. SA MA PRINDA MĂTA CU TINE CAND IŢI DAU MOWIE , SĂ TE DEA LA O PARTE SĂ-I DAU SI EI.

  4. Sint perfect de acord cu Cosmuin. Si ca supliment iti bag niste carne la congelator sa ai pina de anul nou.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger