Borcea nu a fost eliberat conditionat pentru ca nu s-a reeducat.
S-a hotarat asa, dintr-un pix, fiindca Dreptul e o stiinta aproximativa (incadrari „de la doi la sapte ani”, de pilda), ca Borcea va putea cere iarasi eliberarea conditionata in aprilie, asta insemnand ca va iesi, cel mai devreme, prin iunie. Normal, la Borcea si la Victor Becali se face si recurs. La urinistul pilos Bivolaru si la violatori – nu. Ei s-au reeducat.
Tocmai in aceste cuvinte – eliberarea conditionata si reeducarea – sta strambaciunea Justitiei din Romania. Ce reeducare, care reeducare, ne-am intors in anii ’50? Pana si Ceausescu era mai modern si mai uman in exprimare, el abera despre „omul nou”. Borcea si Victor Becali raman in puscarie pentru 1) nu fac parte din Sistem si 2) pentru ca procurorii au injghebat niste compuneri si analize psihologice amatoristice, cu pretentii de rechizitorii. Atributiile procurorului intr-o actiune penala se incheie dupa pronuntarea unei sentinte definitive de condamnare. Din acel moment, procurorul nu mai are niciun contact cu detinutul, iar normele europene stipuleaza ca eliberarea conditionata se face tinand cont exclusiv de conduita condamnatului. Iar in privinta conduitei se poate pronunta doar conducerea penitenciarului. Ati remarcat, da? „Conduita condamnatului in timpul executarii”. Ce reeducare visati, ce reeducare?
Reeducarea in fotbal se practica la nivel global, dar unii o fac mai finut. De la sfarsitul anilor ’50, fotbalul e al televiziunilor, aceasta realitate permitandu-i unui antrenor roman de pe timpuri sa exagereze frumos, declarand ca „singura diferenta dintre Pele si Baratki este televiziunea”. La noi, fotbalul a fost, pana in 1990, al microbistilor care se strangeau si cate 250000 pe stadioane la o etapa (9 meciuri) de campionat, al fotbalistilor si, nu se poate nega, al generalilor si al primilor secretari, care erau la fel de abuzivi ca omologii lor de azi, dar mai discreti si nu atat de lacomi. Dupa revolutie, fotbalul a fost al televiziunilor si al oamenilor de afaceri, un fel de maquisarzi prost organizati, care au defrisat cum s-au priceput si ei tufisurile si arbustii tranzitiei. Astazi, fotbalul apartine doar socialismului elevat si controlat de Inteligence – fonduri de investitii, plasamente bancare, corporatii si alte organisme suprastale, aici intrand si casele de pariuri. Alin Buzarin a definit excelent, intr-un titlu, rezultatul scrutinului de la Liga. „FRF a pierdut alegerile de la LPF”. Liga a ramas ultima fortificatie a fotbalistilor, intr-o lume in care cei care incearca sa fie de capul lor sunt eliminati. Desi au votat bine, adica in sens fotbalistic, multe patronate ale unor cluburi miros a altceva. De exemplu, o echipa asociata geografic cu Eminescu, Iorga, Luchian are ca patron un domn dezinvolt, care spune ca „faptul ca ai jucat fotbal pana la 30 – 35 de ani, in loc sa te pregatesti economic, nu te califica pentru postul de manager, ci te descalifica!”. In fata unor asemenea truisme, panaramezii din presa sportiva raman bouche bee, in loc sa-l intrebe „aloooo, Eminenta Voastra, e adevarat ca firma dumneavoastra monteaza repartitoare de calorifere si n-are concurenta? Datorita servicilor excelente, bineinteles. Dar o fi adevarat si ca o astfel de afacere nu se da celor din afara Sistemului?” Intrebari naive, nicidecum acuzatii.
