Campioana Asiei la fotbal, antrenată de Răzvan Lucescu, a bătut campioana Africii, la Mondialul Cluburilor, iar lucrurile sunt clare. Răzvan Lucescu nu este doar antrenorul anului. Este antrenorul anului și următoarele zece locuri sunt libere. Orice top e subiectiv, dar distanța asta a pus-o Răzvan, nu eu. Este singurul antrenor român care a reușit performanțe aparent maxime, pe care le-a depășit în același an. Cupa Campionilor Asiei a întrecut o realizare uriașă ca eventul în Grecia (obținut cu a patra echipă a acestei țări, ca notorietate și palmares), iar semifinala la Mondialul Cluburilor e mai mult decât Cupa Campionilor Asiei. Echipele africane nu au organizarea și educația celor europene, dar calitățile tehnice și fizice ale jucătorilor africani sunt superioare celor cu care au fost dăruiți fotbaliștii europeni. Iar Răzvan Lucescu a bătut campioana Africii cu niște arabi. Cât despre Mircea Lucescu, acesta poate fi mai fericit decât urmașul său. Omul care a inventat fotbaliști pentru vreo șapte echipe naționale a crescut un fiu care a devenit, pe cont propriu, un antrenor de talia tatălui. Răzvan a adus familiei Lucescu al treilea trofeu continental – Lucescu senior a câștigat Supercupa Europei și Europa League.
Și acum să plonjăm cu voluptate în mlaștina internă. S-a spus că Hagi n-a fost invitat la evenimentul UEFA de la București pentru că s-a comis o regretabilă eroare. Eu nu prea cred că a fost o eroare. Există un precedent. Și dacă nu înveți din așa ceva înseamnă că nu vrei să înveți din așa ceva. În 2017, echipa națională a jucat în Muntenegru. După aterizare, toată suflarea din acea țară, de la presă la taximetriști sau chelneri, a făcut rotocoale în jurul unui român. O să râdeți, dar nu era numărătorul de cornere Andrei Vochin. Era Belodedici. A fost primit ca Maradona la Napoli, a fost întâmpinat cu un extaz aproape mistic. S-a blocat circulația. Se îmbulzeau să-l îmbrățișeze veterani de război, preșcolari, tractoriști, patroni, profesori. Și chiar femei în jur de 65 – 70 de ani, care, în urmă cu aproape 30 de ani, când a luat Belo Cupa Campionilor cu Steaua Roșie Belgrad, încă se țineau gagici. Pe oficialii delegației noastre nu-i băga în seamă nici colivăreasa satului. Impresionați de succesul lui Belodedici, conducătorii fotbalului românesc au luat o decizie inspirată, chiar istorică. Nu l-au mai inclus pe Belo în delegația restrânsă care a participat la dineul oficial. Era rândul lor să fie vedete. Urmau să-l întâlnească pe președintele Federației din Muntenegru. Adică pe Savicevici, fost „Balon de Aur” și coechipier al lui Belodedici la Steaua Roșie Belgrad, când au câștigat împreună Cupa Campionilor Europeni. Savicevici a întrebat scurt, pentru că muntenegrenii nu strică timpul cu piruete diplomatice: „Unde-i Mile (așa îl alintă sârbii pe Belodedici, n.m.)? Nu e? Vă pup, cu dumneavoastră nu prea am ce discuta.”
Așa a întrebat și Figo, în urmă cu două săptămâni. „Unde-i Hagi?”
