Președintele Harap Alb

Dacă am fi duri, i-am condiționa pe candidații la președinția României să treacă prin probele din Harap Alb. „Tu, sasule elocvent ca un Trabant, să-mi culegi salată din grădina ursului, după ce te lupți cu spânul care răspunde la numele Traian Setilă Ochilă Băsescu! Voi, Fred și Barna, să-mi aduceți nestemata de pe fruntea cerbului! Dar o aduceți, da? O aduceți! Să nu cumva să dați cerbul cadou cu totul, că nu sunteți în stare nici să-l vindeți, vreunui fond cinegetic multinațional! Iar tu, Viorico, retrage-ți naibii candidatura!” Dar fiindcă nu putem updata Harap – Alb, vă propun două teme de campanie, pe care le atinge toată lumea, dar rămânem cu senzația că le ocolesc toți.

1. Cunoașteți mitul ardeleanului serios și expresia „la ardelean, vorba-i vorbă!” Țara merge așa pentru că e condusă, din 1990 încoace, de ardeleni. Știu, știu, Ardealul e format din câteva județe, restul sunt regiunile istorice Banat, Crișana, Maramureș și tot așa. Pentru mine, Ardealul e de la Brașov în sus. Iar România, insist, o conduc ardelenii, din 1990 încoace. Nu vă uitați la Iliescu, Băsescu și câțiva prim – miniștri. Șefii țării au fost domnii care nu candidează niciodată, dar câștigă întotdeauna alegerile. De unde erau domnii aceia? Din Oltenia, din Moldova? Rugați-i pe dumnealor să întrebe mai departe, mai suuus, mai suuus, mai spre vest, mai spre nord-vest, de ce nu avem autostrăzi și de ce nu s-a făcut pușcărie pentru abuz în serviciu, pe chestia asta. Pentru că abuz în serviciu e și când nu faci nimic, nu doar atunci când favorizezi pe cineva. Toate contractele pentru autostrăzi sunt semnate. Iar firmele admiră cerneala. Ce frumos s-a uscat cerneala! Ce caligrafie!

2. De astă vară o tot ținem cu adolescentele violate. Fenomenul e nou doar pentru oamenii din orașele mari. În orașele mici și în sate se știa despre nenorocirea asta, iar organele din teritoriu erau familiarizate cu subiectul. Sunt cinic și poate forțez nota, dar la țară, pedofilul face parte, în multe cazuri, din cercul de cunoscuți ai victimei și e chiar prieten cu părinții fetei batjocorite. Aproape fiecare comună e dotată cu un monstru local. Când copila are 12 ani, monstrul local o corupe (verb mereu la modă, în România) cu o prăjitură, la 13 ani o corupe cu o prăjitură și 20 de lei, iar la 14 ani o corupe cu o vodcă și 50 de lei. Și pe urmă monstrul local se apară zicând „lasă, că i-a plăcut și ei!” Eu cred că Iohannis, Barna și Paleologu nu știu nimic despre ticăloșia asta, Dăncilă nu știe nimic despre nimic, deși ar trebui să știe, fiindcă e femeie și aspectul rural n-a părăsit-o niciodată, iar Mircea Diaconu degeaba e de la țară, că nici el nu știe nimic.

Imaginea orășeanului despre viața la țară este strâmbă și din vina școlii, care ne-a prezentat satul ăla românesc cu țărăncușele lui Nicolae Grigorescu zâmbind în iarbă, ca niște Joiane, în timp ce mai toată literatura noastră, cel puțin până la Marin Preda, are două etape abrupt despărțite în relația bărbat – femeie. Drumul spre inima unei femei, de la „bună ziua, Anișoaro!” până la primul sărut, e mai lung decât perioada în care o femeie este însărcinată, iar actul sexual e descris ca un semi – viol. Plăcere puțină, dacă nu chiar deloc, dar gâfâieli, transpirație și durere „fără număr”.