O poveste despre un profesor neamț de fizică, întâmplată într-o țară în care bogații fură de la săraci, iar bugetarii câștigă mai bine decât particularii. Iar particularul, uneori, mai și riscă, spre deosebire de bugetar. Și, bineînțeles, spre deosebire de corporatist. Corporatistul reprezintă marea victorie a socialismului updatat. Pe vremea lui Ceaușescu, românul își disprețuia locul de muncă. Și era normal. Îți urăști locul de muncă dacă nu ești benzinar sau măcelar (deci faci bani acolo) sau dacă nu ești Florin Piersic, adică vedetă. Corporatistul este fericit cu venitul lui fix. Zero la sută acțiuni, sută la sută aroganță. Există și corporatiști care înțeleg situația, dar cei mai mulți sunt mândri că plătesc un iaurt cu cardul.
Dar să revin. În România, sunt disprețuiți medicii, profesorii și preoții. Și asta nu se întâmplă doar la nivel de părere. Milițienii au pensii mai mari decât medicii. În Germania veche, premerkelioată, muncitorul de la Audi avea pensie mai mare decât milițianul, iar inginerul de la Audi avea pensie mai mare decât magistratul.
Azi, după ce că e prost(it), românul mai e și online, adică un îndobitocit liniar. Poate că n-ați aflat părerea mea despre școala online. O idioțenie. Niciun sistem de învățământ digitalizat nu se compară cu profesorul.
Sigur, sunt fel de fel de profesori. Cei mai mulți dedicați. Ca mama. Din cele 50 de minute ale orei de curs, mama nu stătea mai mult de cinci, maximum zece minute la catedră. Trecea printre rânduri, vorbea, citea cu voce tare, punea întrebări – „tu ai ridicat mâna, răspunde!” – scria la tablă până o umplea, lua buretele, o ștergea și o lua de la capăt. J’ai, tu as, il a, nous avons, vous avez, ils ont. Și, în paralel, „silence, s’il vous plait”, pentru că în clasă erau mulți măgari, inclusiv fiul ei. Dar chestia asta se petrecea la clasa a cincea A. Oboseala se repetă la a cincea B, la a cincea C, la a cincea D – în aceeași zi. Pe urmă era o ședință de partid, deși mama nu a fost membru de partid, și mămica se întorcea acasă, unde trebuia să facă puțină – multă – curățenie și să audă tâmpeniile pe care le spun/ răcnesc cei doi fii și soțul.
Și acum să vă povestesc despre un profesor neamț de fizică. Venea în clasă. Străbătea distanța de la ușă până la catedră în șase minute. „Bună (pauză de 38 de secunde) ziua! Deschideți (pauză) cartea la pagina (încă o pauză, uitase numărul paginii) 36. Rezolvați problema numărul cinci!” Și se făcea deja și un sfert. La și 46, profesorul neamț de fizică zicea „fetițele din prima bancă a fiecărui rând să strângă lucrările! Gata, le-ați strâns? Uitați-vă, fetelor, la rezultatul final! 19. Cui nu i-a dat 19 – a greșit!” Productivitate maximă! Profesorul neamț de fizică nici măcar nu corecta lucrările.
