Scriitorul Poponet a publicat o carte. N-am citit-o, n-am cumparat-o, nu popularizez titlul si editura. Am rasfoit-o vreo 10 minute intr-o librarie-cafenea de pe Magheru, unde se duc snobii si dau check-in pe facebook.
Pedantii m-ar intreba „si cum iti permiti sa te pronunti, daca n-ai citit-o?” Uite-asa, eu l-am invatat, la scoala, pe Arghezi, care spunea ca nu trebuie sa mananci toata roata de cascaval, ca sa te prinzi daca-i de calitate. In consecinta, am luat doua-trei bucatele de pe margini, alte trei-patru din buricul cascavalului si am evaluat marfa. Cartea nu-i rea. Nu-i nici buna. E exact cum trebuie, daca vrei s-o distrugi sau s-o lauzi. Contracost, fiindca taticul lui Poponet e un client exemplar al Statului. Poponet a povestit intamplari spectaculoase din cotetele de lux. Sunt marturisirile interesante, chiar interesante ale unui tip care face pe durul, dar scrie, pe alocuri, ca o adolescenta sensibiloasa. Regrete, nazuinte, visuri si alte prostii de oracol, impunse cu degetul pe BlackBerry de un Leonardo Di Caprio cu inimioara de „Ciresarii” lui Constantin Chirita. Ziaricii s-au apucat sa promoveze capodopera. O fi meritat, n-o fi meritat? Daca lucrezi la sectia mondena a unei publicatii, pentru asa o munca ar fi de bun simt sa-i ceri 1.000 de euro lui Poponet, fiindca i-ai foiletat varza, si inca 1.000 pentru ca te-ai expus cu semnatura. Compromiterea unui editorialist ar fi logic sa coste dublu. Iar cand esti un critic de notorietatea lui Alex Stefanescu si girezi cartea si pe coperta, si intr-o prefata encomiastica — atunci s-ar impune sa-ti deschida Poponet o editura si sa suporte toate tipariturile pana in 2020. Dar Alex Stefanescu e un idealist, sa nu va inchipuiti ca s-a manjit cu vreo spaga! I s-a parut chiar onorant sa-l tamaieze pe clasicul in viata Poponet, alaturi de parodiangiul Mihai Bendeac (si-a jucat rolul vietii pe YouTube, in timp ce ii tragea limbi de mare adancime spirituala unei jartele si era tuns nula na nula, dar avea barba, semanand cu un ou tavalit prin gainat) si de cantaciosul Florin Chilian, un insurgent de pielea pufului.
Gata, macar la final sa renunt la rautatile de batran cu prejudecati! Cartea e excelenta. Ca ghid pentru o seara de figuri in oras. E excelenta si pentru DNA.
