Nu voi dezvolta prea mult ce am titrat mai sus. Adaug doar ce mi-a spus D. R. Popescu. „La 28 de ani dupa evenimente, presa e, in sfarsit, brucanizata. Toti << ziaricii>>, cum le zici tu, scriu si vorbesc aceleasi prostii, in acelasi stil fara stil.”
De la ziarici nu mai am asteptari. Dar l-am auzit pe Ion Tiriac spunand ca „Topescu a fost un mare scriitor”. Topescu isi organiza excelent comentariul si stia sa isi puna in valoare vocea rara, o voce catifelata, dar care impunea. Sa nu uit, mai poseda o mare calitate. Doza in mod inteligent informatiile, alegea bine momentele cand sa le strecoare. In scris, insa, Topescu avea candoarea salutului voios de pionier. Si nici cu lectura nu se omora. Citise niste culegeri de aforisme.
Ciudatenia apare la Tiriac. Iesit din rand – si asta-i mare lucru – din toate punctele de vedere, Tiriac spune prostii despre cultura pentru ca e mai mult decat un simplu incult. E plina lumea de inculti, nimic special. Tiriac e un miliardar care uraste intelectualii. Se vede asta si din ce colectioneaza. In loc sa cumpere tablouri, el aduna mormane de fiare, umple un hangar cu cai putere. Pentru un miliardar, o masina de epoca mai noua de 1915, hai, 1920, nu inseamna nimic. Sunt curios cate Cotin Desgouttes, Clement Bayard, Turquat Merry, Gobron – Brillet (Max Auschnit conducea, in tinerete, un Gobron – Brillet) are Tiriac. Acelea sunt masini cu valoare muzeala. Descriere a boierului memorialist Jurgea – Negrilesti: „Landaulet de Ville, cu perne de postav gris perle pe bancheta din spate, era un salon in miniatura, cu tot rafinamentul parizian. Avea doua mici vase de cristal pentru flori si un <<necessaire>> de toaleta cu oglinda, pudriera, puful respectiv si un vaporizator cu parfum. Mirosul de benzina se combina cu parfumul Origan de Coty si crea o ambianta de neuitat.”
Ziaricilor, ziaricilor, ce tampenii ati mai debitat si despre Lucian Pintilie! Multe au fost despre „<<Balanta>>, un film – capodopera!”. „Balanta” e, intr-adevar, o capodopera, dar a celui care a scris cartea, Ion Baiesu, nu a lui Pintilie. Filmul e o adunatura de scene montate strident si catapulteaza un anticomunism ostentativ (specific anilor ’90), dupa o carte care demonta comunismul cu umor amar. Exista o singura scena reusita, chiar antologica, in casa activistului de partid (interpretat de Rebengiuc), avandu-i la masa pe Dorel Visan, Razvan Vasilescu, Florin Calinescu si scriitorul Grosan.
Genialul, ca a fost genial, Pintilie a trait, la sfarsitul anilor ’60, o tragedie care l-a marcat cu o intensitate regasita, artistic, doar la pictorul Tuculescu. „La baza” medic, Tuculescu a lucrat intr-un penitenciar, prin 1948 – 1949, a vazut cum sunt batuti detinutii politici si se pare ca atunci s-a ticnit. Redau marturisirea pe care Pintilie i-a facut-o lui Eugen Mihaescu (romanul autobiografic „Rebel”). Asadar, anii ’60. „O prietena trebuia sa plece in Occident si i-am dat o scrisoare catre Ingmar Bergman, pe care il rugam sa accepte sa ma ia pe langa el, ca asistent. Cerberii din aeroport au gasit scrisoarea, au confiscat-o si au intors-o pe femeie din drum. Si asta n-ar fi nimic, dar Securitatea a inceput sa ma fileze pas cu pas. Mi-am luat parintii si am plecat la mare. Securistii – dupa mine. Am incercat sa gonesc ca sa scap de ei. Era noapte pe drumul spre Constanta, intuneric bezna si am dat peste un car ce nu era luminat, dar avea in spate un par lung, care mi-a intrat prin parbriz, omorand-o pe mama si ranindu-l grav pe tata, aflat pe bancheta din spate.” Anticomunism facut la timp!
In onoarea tatalui meu, care a implinit zilelele acestea 80 de ani, toate personajele din acest text au peste 80 de ani ori au trait peste 80 de ani.
