Iar s-au adunat eschimosii vampiri in Piata Victoriei. I-am numit asa pentru ca, pe frigul asta, ei au chef de sange si vor sa-i bage la puscarie pe afaceristii romani si pe politicienii validati prin vot. Dar mitingul a avut un alt numar de atractie.
In aceeasi duminica a izbucnit, din spuma strazii, partidul horticultorului Ciolos. Un buchet politic de petunii si garofite, fara indoiala. La dezvelirea publica a genuinei structuri au participat salamandrele oengiste din fostul guvern tehnocrat, ajuns la Putere dupa focul din Colectiv, plus inevitabilii eschimosi vampiri din Piata Victoriei si – surpriza, de ce oare surpriza? – Sica Mandolina, cum ii zice Basescu trubadurului penelist Ludovic Orban. Partidul se numeste 100 si nu mai stiu cum, dar Ciolos e modest, chiar sfios, precum orice trandafiras crescut in serele bruxelleze. Partidul va avea, in realitate, maximum 300 de viteji, ca in filmul ala cu spartani, facut pentru adulti care nu si-au incheiat copilaria. Comedia e savuroasa. Bonomul, ca nu-mi permit sa scriu mamaligosul, Ciolos va fi sustinut de fortele de guerila din „Rezist” – cascadorii care se agata de masinile parlamentarilor si batausii de pensionari. Dar cel mai consistent sprijin pentru Ciolos va veni din partea ambasadelor. Aici discutia se extinde.
De pe vremea Iluminismului pana in comunismul tarziu, ambasadorii se ocupau de chestiuni superioare. Cumparau arta pentru regii, cardinalii (Mazarin, de pilda) sau presedintii lor si faceau diligente culturale pentru tarile in care au fost trimisi. In perioada derusificarii (anii ’60), diplomatii aduceau in Romania „Ora 25” a lui Constantin Virgil Gheorghiu sau „Dumnezeu s-a nascut in exil”, de Vintila Horia, care circulau in samizdat. Vintila Horia a luat Premiul Goncourt pentru aceasta carte si s-a zis ca i-a fost retras. Nu, nu i-a fost retras. I s-a atribuit, dar nu i-a fost decernat. Academia Goncourt s-a limitat sa suspende ceremonia premierii, dupa ce Vintila Horia a fost reclamat pentru politica de dreapta.
In anii ’80, ambasadorii frecventau expozitiile de pictura din Bucuresti. Zeci, daca nu chiar sute, de artisti plastici au ajuns sa aiba lucrari in colectii din SUA, Marea Britanie, Olanda, Germania, Elvetia, Finlanda, Suedia. Deschidea un pictor o expozitie la Orizont, Simeza, Caminul Artei (nu mai amintesc de retrospectivele de la Dalles) si se trezea ca un emisar al unei tari cu prestigiu cultural asezase, in paspartuul unui tablou, o carte de vizita pe care adaugase „retinut”. Acum, „retinut” are alte semnificatii – „retinut pentru 24 de ore” si se refera la oameni. Ma uit la corpul diplomatic de azi si am impresia ca e format din cititori de Clive Cussler si Colin Forbes. John Grisham e chiar un autor greu pentru unii baietii instruiti la Colegii Nationale de Aparare din capitalele lor.
