Articol de forta (Tache), in ziarul „National”, de ieri. „Zeci de functionari din Primaria Sectorului 2, facuti ofiteri la «apelul bocancilor». Servesc patria generalului Ontanu”. A fost prezentata si o poza, cu domnii contopisti in uniforme, cu snururi galbene, cu table pe umeri, cu tot harnasamentul. N-au incaput toti vitejii in fotografie.
Cand un primar ia spaga pentru aprobari, terenuri si alte tampenii, deja nu mai e un subiect de presa. „Ontanu si nu stiu cati metri patrati pe Bd. Barbu Vacarescu!”. Slab, vax! Dar cand un primar isi face armata, avem deja un prim capitol de roman. Sigur ca era loc si de mai mult. Ontanu putea sa-si bata si moneda proprie. Dolarul canadian, dolarul australian si leul de sectorul 2, valuta de Obor. Cazuri s-au mai vazut. Un evreu din Iasi (o sa-mi aduc eu aminte cum il cheama) a cartografiat Patagonia, si-a facut armata de mercenari, si-a batut moneda proprie, a candidat sau a vrut sa candideze la presedintia Argentinei si a sfarsit in conditii neelucidate.
Directorasii lui Ontanu au ajuns ofiteri. Si inca mai sunt, ca nu i-a degradat nimeni pe puscasii marini de birou. Cand te gandesti la haina militara, prima trasatura care ar trebui sa-ti vina in minte e demnitatea. Ostirea lui Ontanu era alcatuita din robi pe viata. „Generalisimul Ontanu a avut grija de noi, ne asteapta pensii babane, nu-l putem trada!” Asa ca toate ordinele erau executate prompt, Ontanu fiind primul general care si-a trimis subordonatii la lupta facandu-le cu ochiul sau spunandu-le la ureche detaliile misiunii. Ofiteri-ospatari. „Servesc Patria!”. „Lasa, draguta, mai serveste tu la masa un platou cu mici!”.
Julius Popper
julius popper.