Daca esti inraurit de prejudecati, te astepti ca un conferentiar universitar si critic literar prestigios sa scrie despre ceai si iaurt light. Nu sustin ca n-ar fi un subiect, aventurandu-te din Anglia in India sau gandindu-te la vacile elvetiene cat elefantii.
Profesorul Razvan Voncu da o lovitura culturala cu „O istorie literara a vinului in Romania”. Pleaca de la taina impartasaniei, de la Sfintii Epictet si Astion, care debarca in jurul anului 284 in Dobrogea, trece prin oenologia medievala, ii insoteste pe junimisti si simbolisti, saluta epoca de stralucire a vinului in perioada interbelica, ajunge pana in perioada comunista — „nici filoxera n-a facut rau vinului in Romania cat a facut comunismul”. Voncu nu-si ameteste cititorul cu sprit anecdotic. El culege cei mai buni struguri din podgoria literaturii romane si ne ispiteste cu sortimente nobile. Eu am navigat prin valurile potatorice ale lui Voncu asa cum ne-a recomandat Tudor Vianu sa procedam cu un volum de poezii. Rasfoind la intamplare sau citind ce ne atrage. La Eminescu, de pilda, vinul este sacru, profan („ah! garafa pantecoasa doar de sfesnic mai e buna/…/ Bani n-am mai vazut de-un secol, vin n-am mai baut de-o luna”), omagial („Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul”), sacrificial (in „Memento mori”) sau, impropriu spus, absent („Razand Odin si ridicandu-si cupa/M-ar saluta”). De un insemnat interes documentar sunt si paginile despre Slavici. Cred ca nimeni n-a adus mai multe servicii turistice zonei Aradului decat Voncu, atunci cand a armonizat decupaje din proza podgoreanului de la Siria. Istoricul literar se dovedeste destul de crud cu Petru Dumitriu si Eugen Barbu, dar nu trebuie uitat ca Barbu, de pilda, este ocultat de multi critici literari din generatia lui Voncu. Asta nu inseamna ca romanul „Principele” nu va fi modern si peste 100 de ani. Adevarurile nu trebuie neaparat sa ne convina. Nici mie nu mi-a placut cand Voncu a scris, in capitolul dedicat lui Mateiu Caragiale, despre „barbarul sprit, aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea sub influenta austriaca si din cauza filoxerei”. Apropo, uite asa am aflat ca pana si in materie de filoxera suntem inapoiati! In jurul lui 1850, savantii francezi au adus niste butasi de vita de vie americana, infestati de o insecta numita filoxera. Fenomenul este cunoscut ca uscarea viilor si a fost semnalat pentru prima data, in 1863. La noi, filoxera a ajuns abia in 1877, cand botanistul Dimitrie Ananescu a venit din Franta cu niste butasi din soiul Isabelle, un hibrid american-american, si i-a plantat in via sa din regiunea Dealul Mare.
Aceasta „Istorie literara a vinului in Romania” mi s-a parut originala fiindca nu e alcatuita didactic, exclusiv pentru scrobiti. Poate fi citita in pijama, la lumina veiozei. Voncu ne invita la un vin superior de origine controlata, degustat de un initiat si povestit pentru mase si mese.
