Nu stiu si nici nu vreau sa aflu unde mai e. Mi-as dori, dar nu pot, ca Marian Munteanu sa ramana, in sertarul insurgent al creierului, calauza anticomunista din Piata Universitatii. Cand a fost batut de mineri si arestat, in presa a aparut o fotografie cu el, surprinsa in spitalul puscariei. Costeliv, insangerat si barbos, semana cu…, nu spun cu cine, desi multi s-au grabit sa comita nesabuita, urduroasa, blasfemiatoarea si blasfemiagia comparatie.
L-am revazut prin ’98-’99. Se lepadase de ceea ce apreciam, nu pastrase decat carcasa sifonata si impadurita de pe umeri. Alte toale, alte vorbe, alti ochi. Revolutionarul schimbase cauza, devenise un hapsan om de afaceri. Trupul martelat din eroizanta mea memorie si-l inconjurase de sunci, costume tepene, camasi incravatite, cizme ciocate si o banda de badigarzi cheliosi, tatuati, cu duhoare sovietica. Inchiriase un apartament pe Calea Victoriei, langa Biserica Alba, si a terorizat tot blocul in care am crescut si unde locuiau parintii mei si Mona Musca. Pe mama si pe tata l-a ferit Dumnezeu sa-i supere, ca-i prajeam cu bricheta caltii haiducesti de pe pometi! Nu, nu deranja locatarii cu chefuri. L-as fi iertat pentru frivolitati si tinerete bogata. O daduse in mafioteala. Crestinul din Piata Universitatii avea relatii, asa ca luase toate locurile de parcare din preajma bisericii si se dadea balena cu vecinii. Prapaditul chirias facea legea in bloc cu proprietarii si tara dupa el un gentoi diplomat, in care, daca as fi magar, as zice ca avea ce cauta americanii la arabi, cand ii suspecteaza de prietenie. Cand voia sa sperie vreun mosneag, ii proptea in barbie imputita si smechereasca adresare „ba, tu stii cine sunt io?”. Fiind mai tanar decat tine, eu stiu, Mariane! Ai fost inselatorul unei generatii. Daca ti s-ar fi intamplat ceva grav in ’90, acum ai fi uzurpat un soclu. Azi, imi e sila de fotografia aia care m-a emotionat, bou credul ce sunt!
