AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisNu vi se pare ca Basescu si Ponta sunt mana in mana?

Nu vi se pare ca Basescu si Ponta sunt mana in mana?

Sambata seara, la RTV, Dan Diaconescu a scos o foaie, a fluturat-o prin fata Corinei Dragotescu, dar n-a vrut sa-i arate darele stampilelor si literele cat paduchii, pretextand ca astfel o  protejeaza de Serviciile Secrete.

Scamatorul de presa joaca intr-un nou film de aventuri. Legenda Calului troian s-a transformat in telenovela pechinezului troian. Diferenta e ca razboinicii la oha, Basescu si Ponta, stiu ce se afla in burta pechinezului troian. Chiar nu vi se pare ca Basescu si Ponta sunt mana in mana? In vara, Ponta a pus ministru de Interne un caracter geotropic precum Rus. Asta in conditiile in care PSD are, la Cluj, cel mai slab procent din tara, dar liderii de acolo, experti in sapaturi din interior, sunt considerati mari eminente ale partidului. Tot Ponta a fost de acord ca referendumul sa nu fie validat  daca nu voteaza 50% din turma. Cand hotararea Curtii Constitutionale trebuia sa treaca prin Parlament, Ponta dadea sms-uri colegilor, trimitandu-i in sala. E adevarat ca, spre deosebire de profesorul de vechi structuri Voiculescu si de gargaragiul Antonescu, care  traiesc din obsesia „Jos Basescu!”, Ponta are si apasarea guvernarii.

Cine sunt marii perdanti? Propagandistii uselisti pomeniti mai sus. Antonescu e terminat. Vorbetele s-a compromis la Cotroceni si a distrus identitatea PNL-ului. Iar Voiculescu se dovedeste jenibil. Dupa mahalagioaica profesionista Dana Grecu, si-a activat si pisicutele ascultatoare Sandra Stoicescu si Alina Petrescu. Miauna si ele impotriva PDL-ului si a lui Ponta. Daca le pui sa coasa nasturi la APACA sau sa tricoteze emisiuni anti-Basescu, depasesc planul. Pacat ca nu s-au nascut cu 30 de ani mai devreme. Vazandu-le asa constiincioase, Elena Ceausescu le-ar fi preferat Polianei Cristescu, sotia de forma a lui Nicu. Nea Voiculescu, matale ce-ti inchipuiai? Ca peste doua-trei saptamani, la Bucuresti, se poate  tine Congresul PPE (vor veni vreo 20 sefi de state si de guverne) fara Basescu?

Romanilor care isi mananca viata la televizor, imi permit sa le adresez, din nou, rugamintea din articolul de vineri. Lasati-i naibii de politruci, iesiti din case si bucurati-va de haiducia luminoasa a toamnei!

author avatar
Razvan Ioan Boanchis
704 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger