De la bagabontii de opinie invitati la tocsoaiele valahe nu mai am nicio pretentie. Dar mi s-a incetosat si orizontul de asteptare dedicat emisiunilor de la posturi straine.
Exact ca la noi, dupa fiecare lovitura terorista, sunt chemati in studiorile din Franta, Italia sau Spania niste ipocriti, care molfaie vorbe goale, precum „toleranta” si „democratie”. Ce toleranta, ce democratie sa existe pe timp de razboi? Pentru ca e razboi. Un razboi cu un adversar invizibil. De-a omul invizibil ne jucam in copilarie, dar uite ca si avansatele tehnologii occidentale sunt invinse de acelasi adversar. Perorand despre toleranta si democratie, Europa care organizeaza marsuri ale candorii – unde se striga „Nu ne este frica!” (nuuuu, nu e deloc frica!) – a pierdut razboiul cu oaspetii pe care i-a primit, initial, ca sa-i exploateze. Franta, cel putin, asta a facut, dupa miscarea ciudata a lui De Gaulle – Independenta Algeriei. Muncitorul francez sta doua ore la pranz la un daube sau rognons de veau ( tocanita sau rinichi de vitel) si un pahar de vin de Burgundia, iar seara canta la clarinet ori picteaza. In auberge Relais de Calanques din St Raphael, aproape de Cannes, patronul hanului servea clientii in pauzele in care fiica sa de opt ani interpreta cate o bucata la pian – iar el ii intorcea, extaziat, partiturile. Francezii i-au adus pe africani ca sa scape ei, chiar ei, dulcii amfitrioni, de munca.
Acum, lucrurile s-au intors impotriva Europei, iar Franta si toata civilizatia mediteraneana (Barcelona, de pilda) tot nu pricep nimic. Trump le-a zis perfect. „Fiti duri!” Trump stie exact ce a preluat, cine pe cine a bombardat, cine a luat petrolul si asa mai departe. Contemplativa civilizatie mediteraneana n-a agresat pe nimeni. Dar sufera. Bineinteles ca pe lista durerii insista sa ne adauge si Romania, din cauza propagandistilor nostri. Cu ce le e datoare Romania refugiatilor? Cu multa compasiune, impresionant, cu multa compasiune! Eu as accepta refugiati, daca am putea sa dam la schimb un numar egal de tefelei din Piata Victoriei. Acesti mici tortionari vor sa-si bage compatriotii la puscarie pentru infractiuni economice vag sau deloc dovedite, dar au tupeul sa vorbeasca despre toleranta.
Munca dusa cu domnul refugiat e simpla. Adica imposibila. Il vezi ca e baiat bun si deodata i se suceste un circuit si „se radicalizeaza”, ca tot asta aud, „se radicalizeaza”. Si dupa ce „se radicalizeaza” si arunca in aer o scoala, noi organizam un miting, unde zbieram ca „Democratia va invinge” (ei, da, asta da victorie!) si ne facem reprosuri – „poate am gresit si noi in vreun fel”. „Radicalizarea” aia vine si pe fond de foame. Procentul de teroristi recrutati dintre saraci e infinit mai mare decit cel reprezentat de oameni asezati. Iar aia cu bani sunt, de obicei, teoreticieni, care isi exprima nemultumirile la un ceai sau o cafea. In Franta si Spania au patruns si Petromonarhiile, conduse de oameni inteligenti. Franta si Spania au si profitat. Noi avem doar musulmanii pasnici si absolut minunati din Dobrogea si sexagenarii (de azi) adusi aici, la studii, de Ceausescu, foarte multi dintre ei fiind oameni de afaceri respectabili. Dar vrem navalitori prapaditi, ne trebuie noua refugiati disperati, ca „asa-i democratic”. Haideti, ca poate avem noroc si nu „se radicalizeaza”!
