AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisModelul german și modelul Teleorman

Modelul german și modelul Teleorman

Iar suntem intoxicați cu modelul german. Dar nu cu modelul refegist, care a redresat Germania, după al doilea război mondial, ci cu modelul redegistei Merkel.

Germania merkelistă, în câteva cuvinte, arată cam așa: la terasele din Marienplatz (inima Munchen-ului) se așază la mese câțiva cetățeni de pe alte continente, împreună cu nevestele, soacrele și zece copii. Toți 24 sau 32 beau două ape, pe care le-au luat de la supermarket, iar patronul cârciumii nu poate să le zică nimic, „fiindcă i-ar discrimina”. Nu contează că neamțul plătește taxe lunare de zeci de mii de euro. Un prieten din Diaspora (din Diaspora veche, omul e plecat din anii ’70, nu după 2006, ca refugiații noștri care dau lecții electorale) mi-a povestit ce l-a făcut să se retragă, la pensie, în România. „Am apartament în centrul Munchen-ului, în zona Alte Pinakothek (mi-a spus cartierul, dar am uitat înghesuiala aia de consoane, n.m.). În blocul meu au apărut trei familii de refugiați – câte 40 de bucăți în apartamente de trei, patru camere. Băieții și-au pus antene, ca să prindă nu știu ce la televizor. Mi-am montat și io antenă. A doua zi, au venit autoritățile și m-au amendat, pentru că stric fațada clădirii. <<Dar pe vecini nu-i vedeți?>> <<Pe ei n-avem voie să-i amendăm, fiindcă am fi acuzați de discriminare.>> Și asta încă nu-i nimic. Dacă un african îți violează nevasta, iar tu îl bați, tu te duci la pușcărie!” Îl cred sută la sută, pentru că știu cu cine am vorbit. Bătrânul nu-i din categoria de diasporezi „Gură mare, dar nu scoate niciunul hârtia roz de 500.” În schimb, toți spun, „n-am uitat de unde am plecat!” Ba ați uitat.

Avem și noi un model de succes. Modelul Teleorman. Nici Grupul (pesedist) de la Cluj n-a făcut atâta rău României. Grupul de la Cluj a compromis expresia „la ardelean, vorba-i vorbă.” Pentru Grupul de la Cluj, promisiunea-i vrăjeală.

Teleormănezii lui Dragnea au parazitat aparatul bugetar. Eu sunt împotriva epurării, dar e singura soluție. Degeaba a ajuns Dragnea la pușcărie. În urmă individului amfibiu și vâscos au rămas, în ministere, în regii de stat, în burta balenei bugetofage vreo 5000 de teleormănezi. Și toți 5000 sunt la București. Trebuie dați afară, fără excepție. Poate că 10 sau 15 dintre ei or fi tipi capabili. Asta-i situația – victime colaterale. Sunt curios dacă măcar 20 dintre peizanii piloși au făcut diligențe ca să-și viziteze binefăcătorul, la pârnaie. Probabil că n-au avut timp. Sunt obraznici în trafic (un asemenea bou m-a înjurat fiindcă parcam în fața casei mele), iar pe Litoral n-aveai loc de teleormănezi, au distrus turismul estival cu vouchere. S-au cazat cu vouchere la hoteluri de la patru stele în sus, iar seara spărgeau bani în cluburi. S-au stilat țăranii. Am văzut-o pe o teleormăneză intrând în Mare în figuri, cu bichonul (un golan pe care nu pot să-l sufăr i-a strigat „ce drăguț e, i-ar sta bine și împăiat!”), iar acasă la mă-sa lua apă din fântâna vecinului.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.403 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger