Facebook, ca dovada de iubire a ziaristilor pentru un ziarist, nu credeam ca voi trai in filmul asta!
A facut infarct si a murit ziaristul Vali Damian. Vechiului meu prieten nu i se potrivea meseria asta. Era prea bland, prea timid, sarea sa-i ajute pe oameni, nu sa-i barfeasca. Il indrageam toti. Cum sa indragesti un ziarist? Am fost colegi de clasa, in generala, la 118, scoala din curtea Catedralei Sf. Iosif, „la popi”, cum se spunea. Vali statea in banca alaturi de Radu Muntean, regizorul. La liceu, Vali s-a dus la Caragiale, noi la Balcescu, dar am ramas prieteni. Ne-a saltat si militia, in 1986, pe toti trei si un al patrulea coleg, din Athenee Palace („minori in barul de noapte”, nimic grav), dupa ce luaseram treapta a doua. Vali era prima oara la Athenee, dar a povestit intamplarea de sute de ori, a fost aventura vietii lui. Era de o candoare de neregasit in breasla noastra! Daca-i ziceai, in liceu, „ma, motan, mai esti, taci , mustacesti si iti cad gagicile in brate!”, Vali se imbujora. Nu ma pot abtine, trebuie sa va redau o scena estivala cu Vali. Radea si el cand isi amintea. In clasa a unspea sau a douaspea ne-am dus la Mare, la Olimp. Vali vrajea o fata, pe o banca de pe faleza, spre gardul lui Ceausescu. Fiind timid, la un moment a aparut o pauza de inspiratie. Inevitabila, nimeni n-a scapat de asta. Era august, cantau greierii. Pentru Vali – salvarea situatiei prin romantism. I-a zis fetei „i-auzi! Licuricii !”. Fastaceala a continuat si cand au ajuns in camera. Cand s-a dus domnisoara spre baie, a intrebat-o „te duci sa te dezbraci sau sa te fardezi?”.
Era pedant in tinerete, ziceai ca pozeaza. Imediat dupa revolutie, i-a cumparat tatal lui (s-a prapadit si dumnealui destul de tanar, in 1996) un Peugeot. Cobora din masina cu ochelarii de soare, nelipsita tigara si imbracat cu blugii sau camasa ultimul tipat al modei. In ’90 s-a deschis primul magazin particular de pe Calea Victoriei. De Fonseca. Niste broscari vindeau incaltaminte. Coada de carne fusese inlocuita de coada la pantofi. Cine a iesit de acolo triumfator, cu papuci De Fonseca (noua dolari, bani multi atunci!)? Vali. Si ce mandru ii afisa la mare, pe terasa Mimoza, de la Amfiteatru! Dragul de el!
Cel mai bun prieten al lui, dupa 1990, a fost ziaristul Andrei Niculescu. El a scris „sper ca acolo unde esti vei descoperi o lume mai buna, unde constiinta e mai importanta decat deontologia”. Dar lumea asta de aici de ce nu a fost mai buna cu Vali, de ce? Niculescu i-a schimbat in bine destinul lui Vali, cand l-a tras spre „Sportul Romanesc”, unde aproape ca l-a infiat Ovidiu Ioanitoaia. Si Vali chiar il iubea pe Ioanitoaia ca pe un tata. In noiembrie 1995, delicatul Vali a dat buzna la mine in casa si mi-a spus ca „m-a intrebat domnul Ovidiu daca am pasaport, i-am zis ca da, si m-a anuntat ca ma ia cu dumnealui la Bratislava, la meciul echipei nationale cu Slovacia!” Niciodata nu l-am vazut mai fericit ca atunci. Si cata fericire merita baiatul asta cu un suflet atat de frumos! Valeras, eu asa il alintam.
Pleoapele valurilor de la Olimp s-au inchis peste licuricii lui Valeras si toata tineretea noastra se stinge, se stinge incet – incet, se stinge.
