Moartea unui artist. Si ce artist! Ion Cupen

Ieri, la pranz, a fost inmormantat Ion Cupen, cel mai talentat ziarist sportiv al generatiei sale — sapte clase peste Chirila. M-am dus dimineata sa-mi iau la revedere.

Trei morti insirati intr-o capela mica, la Marcuta. La 9.45, nu era nimeni langa cosciugul lui nea Johnny. Patru flori si o coroana — „Sincere regrete, Dan Filoti” (jurnalist). Nea Johnny avea capacul peste el, dar nu ermetic. Vazand ca m-am albit, un barbat la vreo 55 de ani, a carui mama era depusa in fata lui nea Johnny, m-a intrebat daca vreau sa dam jos capacul. L-am rugat sa-l ridicam putin, cat sa-i mai vad o data chipul. Sper sa intelegeti de ce nu-mi mai arde de metafore cu Ingeri. Incerc sa vi-l povestesc pe nea Johnny in carne, oase, si replici. Scria atat de viu, incat nu trebuie sa infrumusetez eu personajul.

Tolontan l-a descris ca „exigent si ciufut”. Asa e. Dar a adaugat si ca era ingaduitor cu netalentatii. Deloc. Ii dispretuia pe ziarici mai rau ca mine, dar nu se expunea. Le vorbea chiar politicos, ca sa pastreze distanta. „S-a umplut presa de nechemati, iar aia care au talent sunt jigodii!” Ca sa-l starnesc, il intrebam ce mai face prietenul nostru Alin Buzarin. „E o jigodie, ca si tine!”. Dar pe Alin il iubea. Ca si pe Daniel Nanu, ca si pe Marius Mitran. „Ba, nenorocitule, scriu bine jigodiile astea din Oltenia!”. O data la trei zile, in urma cu 15 ani, o data la o luna-doua, in ultimul timp, ma suna. „Ce faci, jigodie, te-ai suparat ca te-am injurat in nu stiu ce seara?”. Nu ma suparasem. Mai grav. Il cam uitasem pe batranul histrion. „Ba, mai dati si voi un telefon, mai treceti pe la mine, ca sa va purificati! Asta pana nu ma supar si-mi scriu pe usa apartamentului Noua Zeelanda si n-o sa mai intre aici jigodii ca voi!”

In 2010, i-a murit sotia. Nu mai avea nici serviciu. L-am sunat pe Ovidiu Ioanitoaia si l-am rugat sa-l ajute cumva. A rezolvat, l-a readus la „Gazeta Sporturilor”. Dupa vreo luna, Cupen mi-a spus: „uite, vezi, am reusit sa scot ce-i mai bun din doua jigodii ca tine si ca Ioanitoaia! Ati facut si voi un gest uman!”. M-a umflat rasul. Cupen l-a porcait pe Ioanitoaia la revolutie, l-a tradat de vreo cinci ori, iar Ioanitoaia l-a luat la ziarele lui de vreo sapte ori!

Pe cat era de capricios, pe atat se dovedea de timid si de sensibil. Si de naiv, din pacate. Faza de la nunta lui Daniel Nanu! S-a suparat ca nu venea Ilie Balaci sa-l salute. „Stai, bre, ca sunt sapte mese intre el si noi! Nici nu te-a vazut!”. Nu, nu, ca eu am scris despre el, l-am iubit!”. Se tot rasfata. M-am dus, pe blat, la Balaci. Discuta cu Netoiu. I-am intrerupt: „nea Ilie, hai pana la masa noastra, ca vrea sa te vada! Dar te rog sa vii acum, ca-l trage viscolul din frapiera si isi ia viteza!”. A venit, s-au imbratisat, au povestit. Dupa ce Balaci s-a retras, Cupen mi-a zis, triumfator: „ai vazut, jigodie? «Minunea Blonda» mi-a cazut la picioare!”.

Cum i-as aduna viata, in cateva cuvinte? Era fascinat de randuiala din tari ca Germania, Suedia, Elvetia, dar traia ca nationala Braziliei cand aceasta pierde, ca Brazilia ’82, care a fost considerata cea mai frumoasa echipa a tuturor timpurilor, dar a tocat-o meschina Italie a lui Enzo Bearzot.