Ministrul Culturii n-a văzut niciodată Muzeul Național de Artă

Ministrul Culturii a spus că n-a văzut niciodată o sculptură de Brâncuși. Asta înseamnă că n-a fost niciodată la Muzeul Național de Artă. Dar pe Calea Victoriei a trecut? Probabil că viitorul ministru al culturii va fi un nene care n-a citit „Baltagul”, ca să afle și el cum acționează un detectiv hermafrodit. Așa a scris un publicist de cultură, că Vitoria Lipan era un hermafrodit. În atenția viitorului ministru al culturii: „Baltagul” e de Sadoveanu. A fost acuzat și de plagiat pentru „Baltagul”. Îl prinde Emilia Șercan, îl prinde.

Sadoveanu e terfelit și azi. Niște trotinetiști fără talent acuză un camion de talent de gabaritul lui Sadoveanu că ar fi refuzat operele lui Brâncuși, în numele Statului Român. Am demonstrat ieri (am demonstrat pe naiba – am povestit) că hotărârea fusese luată de Leonte Răutu, iar Academia n-avea cum să se opună. E ca și cum i-ai acuza pe Nicolae Manolescu și pe ceilalți critici literari că după fuga lui Petru Dumitriu (1960) n-au mai scris despre cărțile lui timp de 30 de ani. Poți să faci asta? Poți, dar ești idiot dacă o faci.

Poți să mănânci cât borș vrei, dacă nu înțelegi cinismul unei epoci. În anii aia, foști deținuți politici ca Radu Gyr, Nichifor Crainic, Constantin Noica, Ion Vinea, D. Stăniloae, Păstorel Teodoreanu au fost obligați să preamărească regimul, ca să li se permită să existe fizic. Moral erau deja striviți. N-aveau voie să publice în presa din România, dar erau siliți să scrie în „Glasul Patriei”, un ziar făcut de Securitate doar pentru diaspora. Vă dau doar două citate din cartea „<<Glasul Patriei>>, un cimitir al elefanților în comunism”, de Ana Selejan. Mircea Eliade publicase „La țigănci”, în Spania. Iar bietul Păstorel Teodoreanu, proaspăt liberat, a fost împins să publice o epigramă în „Glasul Patriei”. „Râd studenții prin unghere/ Și râzând iau loc în bănci/ Musca, știm trage la miere/ Profesorul <<La țigănci>>”. Mai departe. Radu Gyr a făcut vreo 15 ani de pușcărie. Pentru o bucată de pâine neagră, a trebuit să-și insulte prietenii din tinerețe, aflați în exil. „Când slova și strădanie/ se-nchină țării mele,/ tu mârâi, pocitanie/ cu putrede măsele./ Când eu ca pe o rodie/ gust Pârga dulcii Patrii/ în zgarda ta, jigodie,/ de după gard mă latri.” Poezia are titlul „În zgardă”. Vă dați seama câtă cruzime? Îl țineau pe Gyr în zgardă și îi cereau să scrie că românii liberi din Occident ar fi în zgardă.

Dar să venim mai încoace, cu exemple mai populare. În anii ’80, marii fotbaliști Marcel Răducanu și Belodedici au rămas în străinătate. Numele lor n-au mai apărut în presă. Parcă n-ar fi existat. Cum ar fi să mă apuc eu să-i cert pe ziariștii sportivi de atunci și pe scriitorii care aveau rubrici de fotbal fiindcă n-au mai scris despre Marcel Răducanu și Belodedici?

Dacă sunteți puțoi, rămâneți la subiectele voastre, nu vă băgați la Sadoveanu și Brâncuși! Că deja mă enervez și mi se pare logic să arunc nervii în curtea voastră. Ia să vă enervez eu cu o frază. Poftiți: „<<Colectiv>> și rockerii au devenit instrumentele de percuție cu care tefeloazele îi pocnesc pe medici.” Pupici!