Lumea noastră geme de intelectuali constipați, care excelează în ce s-au pregătit, dar sunt prostoboi în restul timpului.
Am stat de vorbă cu un om fără multă școală. Foarte inteligent, însă, foarte, foarte inteligent. Negustor. „M-am dus și io cu nevasta, la Veneția. Am lăsat mășina…”. L-am întrerupt. „Unde, unde?”. „Într-un bloc de parcări. 32 sau 34 de euro toată ziua”. Se orientase bine. Acolo am lăsat-o și eu. Dar eu citisem înainte. Altfel, dai 6 sau chiar 8 euro pe oră și nici nu știi când s-au făcut 50.
„Parcarea e lângă debarcader”. Iar l-am întrerupt. Personalul de pe vaporetto e foarte scârbos. Cu mine s-a purtat binișor fiindcă învățasem, dintr-o carte, o șmecherie veche. Înainte, nu era voie să urci pe vaporetto cu pisici sau câini. Acum nu știu cum o mai fi. Autorul cărții era la Veneția cu o cucoană, care avea un câine și i-a zis băiatului de pe puntea șalupei „prego, capitano, per cortesia…”. Cu acel „capitano” l-a dat gata. Pe vremuri, și la noi, la Constanța, la Sulina, la Brăila, dacă îi spuneai barcagiului „domnule căpitan”, erai tratat boierește. Îl cumpărai cu vorbe. Erai cumpărător de orgoliu.
Negustorul meu a continuat. „Io n-am luat vaporetto. Și m-am plimbat pe străduțe, m-am tot plimbat, era frumos, dar am obosit. Și voiam să ajung într-o piață, în piața aia mare”. „San Marco”. „Așa, San Marco. M-am uitat în vitrine, la firme. Numai nume locale. M-am învârtit până când am ajuns să văd firme pe care le cunosc. Când am văzut Gucci, Prada, Vuitton, Valentino, am zis gata, aici trebuie să fie, mai am puțin. Și așa a fost”.
Așa e în toate marile orașe din Europa. Și în stațiunile turistice celebre. Brandurile pun stăpânire pe Centru. Dar îl las tot pe el, că zice bine, îl duce capul. „Am fost și în România noastră. Am trecut prin toate orașele cu peste 200.000 – 250.000 de locuitori. Când vezi pe strada principala magazine de îmbrăcăminte pe care scrie că orice articol costă 4,99 sau 9,99 lei, îți vine să te lași de comerț. Dacă aș mai trăi o dată, aș face orice ca să am prăvălie pe strada principală. Să fiu și io acolo! Nu contează cât vând. Exact ca olteanul în piață. Toți aveau prune pe tarabe. Avea prune și olteanul meu. Dar el nu vindea nimic. Și l-a întrebat unul: tu de ce mai vii, dacă nu vinzi nimic? Și ce dacă nu vând? Dacă nu eram aici, îmi mai spuneai tu domnu’ negustor?”
Asta e o tema pe care n-a atins-o – sau n-am auzit eu – niciun candidat în campanie. Strada principală nu mai e o mândrie a orașelor noastre care au 365 de agonii pe an și mor de 365 de ori după șapte seara. Strada principală ridică un oraș. Strada principală dă rang unui oraș.
Nu vă e, mă, rușine? Hal de primari și de candidați! 4,99 lei pe strada principală? Ce dracu’ ați învățat, mă, la Colegiul Național de Apărare și la academiile alea de studii economice cu nume în engleză? Ce titlu frumos de carte am dat în 2006 – „Sictir, bagabonților!” Vi-l dedic.
