Obamiștii, progresiștii și adepții terorismului ecologist s-au dat și cu Iranul ca să-l înjure pe Trump. Din nou se rescrie istoria. Când vine vorba, de pildă, despre dărâmarea comunismului, sexomarxiștii au renunțat să mai facă referiri la Papa Ioan Paul al II-lea și la Walesa, ca să nu-i asocieze cu Polonia de azi.
Norocul nostru național este Cătălin Tolontan, care s-a băgat și în arheologie. E deranj mare. Tolo a descoperit ceva sau a descoperit ce n-au descoperit alții, care au săpat și au descoperit o statuetă, dar au îngropat-o la loc, ca să nu-i descopere anchetatorul care a descoperit bacteriile din fotbal și transferurile din spitale. Sau invers. E clar, Tolo se crede în „Cireșarii” lui Constantin Chiriță. De când redactorul șef al ziarului „Libertatea” e (și) arheolog, heraldiștii și genealogiștii, arhiviștii și paleografii, bizantinologii și medieviștii vor să se apuce de numărat cornere. În curând, Tolo se va băga și la sigilografie. În anii ’80, la congresele de istorie ale Asociației de Studii sud-est europene, grecii se certau cu turcii, românii cu bulgarii și ungurii cu toată lumea. Tolo e în situația ungurilor. Dar nu a aflat încă pe cine eterniza acea piesă arheologică. E vorba despre un strămoș al Monicăi Macovei, un precursor al anticorupției, bine mumificat sau bine mucificat – chestia asta urmează s-o precizeze colegii lui Tolo, experții.
Așa se întâmplă dacă îl citești prea mult pe Lucian Boia, un autor de succes pe care istoricii îl stimează la fel ca violoniștii din filarmonici pe Andre Rieu. Din păcate, din fericire, din caraghioslâc, cititorii profani și onești (creduli) se uită la Boia ca la unul care a descoperit ciorba mâncată cu furculița – piftia. Îl prețuiesc toți, mai puțin istoricii. Haideți să vedem, totuși, ce spun și istoricii. Voi cita din cartea lui Narcis Dorin Ion, „Portretul unui aristocrat al spiritului – Convorbiri cu academicianul Dan Berindei”, scoasă la Editura RAO. „Asta e supărător la Boia, ai senzația că el caută doar negativul din istoria noastră. Tratând istoria națională, eu am fost întotdeauna preocupat nu să o înfrumusețez, dar să o înțeleg, să o prezint cât mai veridic, fără floricele, dar nici să îi găsesc vinovații doar așa ca să fie totul negativ. (…) Nu am nimic contra demitizării, în sensul de a pune lucrurile în lumina adevărului. Dar în lumina adevărului, nu să se creeze o contraimagine, care este tot atât de falsă sau total falsă. (…) Cărțile lui Boia sunt interesante, sunt plăcut scrise, ca stil, dar nu în ceea ce privește concluziile și interpretările. Pe undeva, îmi pare rău de Boia, pentru că putea fi un istoric de calitate, dar și-a diluat cercetările. Acum a devenit un fel de <<fabricant>> de cărți pe orice teme, făcând rabat de la calitatea cercetării istorice. Nu știu ce face, poate s-a <<angajat>> cumva și nu mai poate da înapoi.”
Dan Berindei și familia sa de deținuți politici au suferit mai mult sub comuniști decât anticomuniștii la seral Boia, Tolontan și Liiceanu (editorul lui Boia). Să-mi mulțumească Liiceanu fiindcă l-am pus lângă Tolontan! Pentru că Tolontan e mai talentat decât el.
