Firmele lui George Copos sunt ca un pulover. Nu poti sa rupi o bucata (Rapidul), ca se destrama intreaga textura. Cracul de teleferic din Poiana Brasov, holul somptuos din Athénée Palace, contractele cu Statul si tricourile visinii sunt ingrediente in aceeasi tava de cozonaci din cofetaria lui Copos. Si fiindca nu mai importa televizoarele alea asamblate pe vapor, Copos si-a sters de pe ecranul memoriei titlul adus, in ’99, de Mircea Lucescu, seara magica de la Hamburg si cele mai frumoase goluri ale lui Pancu.
Nu stiu in ce masura sunt realiste randurile mele. Multi dintre dumneavoastra le aproba, pentru ca se pricep la afaceri exact cat mine. Succesul e la George Copos, asa ca nu-i exclus ca el sa procedeze corect. Pana la urma, Copos a tinut 20 de ani Rapidul. Noi o frecam liric. Pana si la poezele imi e superior, fiindca si le traieste pe yacht, de unul singur. Mai e un aspect pe care nu vrea nimeni sa-l remarce. Apar cam multe personaje pozitive pe spatele demonizatului Copos. Sa fii posibilul cumparator, salvator al Rapidului — iata cea mai ieftina reclama! Nu-l cunosc pe domnul Cristescu, dar ma indoiesc ca, in afara de carnati, le va oferi ceva jucatorilor. Sper sa ma insel, dar mi-e teama ca, la anul, cand vom vorbi despre patrimoniul Rapidului, vom inventaria 3 mingi, 4 jambiere si 2 dusuri stricate.
