În globalismul multilateral dezvoltat cartea a ajuns „suport de hârtie”

Ți-e și teamă să mai deschizi facebookul, ca să nu fii urecheat electronic. „De ce ați dat bani pentru Catedrala Notre – Dame? Dar pentru Australia nu dați, nu? Nu vă e milă de canguri? Dar de ce aveți centrale de apartament? Dar de ce vă cumpărați haine de blană, curvelor?” Curve, da. Pentru teroriștii ecologiști, pentru acești derviși ai globalismului, sexul nu contează. Curve suntem toți. Iar cangurii din Australia au luat foc fiindcă unii dintre noi au centrale de apartament și nu merg cu trotineta electrică. Când va ninge, eu propun să nu mai pornească nici utilajele pentru deszăpezire. O s-o ținem tot așa, într-o izmeneală ecologistă. Din care unii fac bani. Înainte de a iubi verdele de pe pajiște, ecologiștii oengiști iubesc verdele de pe bancnotă. Mă rog, verdele din cont.

După banii clasici vor dispărea și bibliotecile. E normal, cărțile fac praf. Un prieten mi-a povestit că a ascultat în metrou o conversație haioasă între doi liceeni. „Trebuie să dăm un material despre Eminescu.” „Și de unde-l iei? De pe net? Sau de pe suport de hârtie?” Cartea a ajuns „suport de hârtie.” Înapoi la Lenin, globaliștilor! „Dați-ne copilul pentru opt ani și vom face din el bolșevic pe vecie!” Lenin avea timp, el n-a prins epoca de aur a tehnologiei. Acum, copilul se transformă în neomarxist fruntaș mai repede decât l-ar fi făcut Ceaușescu pionier. Și pe urmă ne învață că „în calitate de descendenți ai vânătorilor, ar trebui să nu avem proprietăți și să trăim în grupuri în loc de cupluri.” Buuuun! Să-nlocuim cuplul cu grupul,/ iubești o albină, te f… tot stupul!

Cele două versulețe îmi aparțin. Dar mai jos voi reproduce o chestie de pe facebook, pentru a vedea unde ajungem dacă renunțăm la „suportul de hârtie”. A avut loc un accident. Poze pe „wall” și tot așa. Iar la comentarii am citit capodopera „ACUMA SA ANTAPLAT ACIDENTUL.” Patru cuvinte a folosit genialul autor. Pe toate patru le-a rezolvat.

Puteam să termin așa și să vă las să râdeți, dar trebuie să adaug că și generația mea e vinovată pentru că s-a ajuns aici. Vezi texte ale unor oameni de 45 – 50 de ani, cu școală la zi, și te iau dracii. Să presupunem că textul are 30 de rânduri. Și e scris în română. Pe la rândul șapte, prostoboul o ia reflexiv – băbește în limba Brexit combinată cu trumpeza: „Where and when do we start to fail?” Exact aici, tâmpitule bătrân! Pe la rândul 15, o dă subtil „it’s beginning to look a lot like…” Like shit, imbecilule! Iar la rândul 29 o trântește apodictic: „Enough is enough!” Boule, ești praf! Teach us, teach us, teach us, teach/ până faci plici în arici!