Imnul Romaniei, meritocratia si lautarii de „la baschet”

Scandal, mama si tatal scandalului, de vreo 10 zile! Niste unguri damblagiti de palinka si de Trianon au cantat imnul secuiesc (un nechezat de cal castrat) la un meci de baschet de gagici.

Intai voi clarifica relatia mea cu maghiarii. N-au de unde sa stie patriotii pe care ii cheama cu „escu” la sfarsit, dar urla, probabil, sangele tuturor stapanirilor in ei, cum e sa porti un nume ca al meu si sa fii in clasa intai sau a doua, la Bucuresti. Veneau toti popestii de proaspata generatie si ma faceau bozgor, sogor, boanghina. Nu conteaza ca eu am prenume romanesti — semn de rezistenta in Ardealul tatalui meu — si ca sunt ortodox. Da, ma, da, ma faceau ungur popestii si georgestii cu origini ambigue! Nu va dati seama cata frustrare s-a adunat in mine, dar am eliminat toxinele, dupa ce am implinit 12-13-14 ani. Frustrare inseamna nedreptate, nu complex. Daca am ofensat popesti si georgesti nevinovati, le prezint scuze. Nu m-am legat de ei, ci m-am folosit, in legitima aparare, de terminatia „escu”.

Si acum sa tratam relaxat intamplarea legata de imnul national. Provocatorii secui de la meciul de baschet de dame au profitat de o gogomanie a federatiei romane de profil. Cum sa canti imnul national „la baschet” inter-cluburi? „La baschet” suna ca „la Bacau” sau ca „Lupu la balon”, asta-i situatia. La fotbal, un sport infinit mai popular in Romania, imnul se canta cand joaca echipele nationale. Nici macar selectionatele divizionare — adica echipele  reprezentative alcatuite din jucatori alesi doar din campionatul intern — nu au privilegiul de a sta cu mana la piept ca sa asculte „Desteapta-te, Romane!” (ma rog, poezia lui Muresanu e „Un Rasunet”). Imnul e o onoare, imnul e aproape de evlavie, imnul e meritocratie, imnul e pentru Hagi si campionii olimpici. Cum ar fi sa se difuzeze „Desteapta-te, Romane!” la meciul Chiajna-Voluntari? Daaaa, desteapta-te, romane, ca sa vezi ce bani au facut din terenuri primarii din Chiajna si Voluntari! Daca tot am cantat imnul „la baschet”, atunci sa-l intonam si la ping-pong! Cand te ridici in picioare sa asculti imnul „la baschet” inter-cluburi e ca si cum i-ai spune unui taximetrist, care te-a dus bine si ieftin cu masina, ca a condus genial. Il ridiculizezi. Eu inteleg ca baschetul romanesc n-are performante, ca nu exista. Dar sefii de acolo n-au nici bani de lautari? Mi-i si inchipui dand comanda: „aloooo, ba, tu ala cu acordeonul, incepi cu «Din bucata mea de paine am hranit un om si-un caine», pe urma bagi «Desteapta-te, Romane!” si termini frumoooos, cu piesa de maxima sensibilitate «Uite asa as vrea sa mor, intr-o crasma din Obor!»”. Ce gusturi au unii, ar vrea s-o mierleasca intr-o paduchelnita din Obor! Nu in Toscana, nu in Provence! In Obor! Supeeeerb! La Bucur Obor! La prima cobor.

Apropo de Provence. Sa auziti imnuri, in afara de Marseilleza,  la francezi! Imnul cautatorilor de trufe din Richerenches (Provence) — La Confrerie du Diamant Noir! Sau in Nordul Frantei, la Vittel, imnul mancatorilor de broaste (grenouilles). Dar eu sunt tampit ca amintesc despre Franta, plecand de la patriotii de ostropel de „la baschet”.