AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisGlobalistul fruntas Ciolos e candid sau e pus sa para candid?

Globalistul fruntas Ciolos e candid sau e pus sa para candid?

Daca pesedistii lui Dragnea sunt de proasta extractie si jenibila instructie nu inseamna ca useristii si baietii din partidul cu nume aritmetic (chiar cuneiform, pentru electorat) al lui Ciolos sunt naturi magnanime si stralucitoare profesional. Cand incerci sa le evaluezi ascensiunea, politicienii romani ies prost in comparatie cu oamenii de varf din orice domeniu, „minus” Securitatea. Fiind in ecuatie si partidul lui Ciolos, trebuia sa pun „plus.”  

Sportul e domeniul cel mai transparent, pentru ca acolo exista etape de formare si ierarhii. Si se lucreaza cu cifre – clasamente, secunde, centimetri (la sarituri), puncte, goluri – asa ca-i dificil, dar nu imposibil sa trisezi. In arta sau in presa, interesele financiare sunt mai mici, asa ca mai patrund si oamenii cu talent. Sunt mai putini decat ambitiosii fara har, dar gasesc si talentatii ecluze. In politica se urca pe slugarnicie, pile si interese. Asa apar din neant deputatii de mujdei, cum imi place mie sa-i numesc pe acesti anonimi descurcareti, dar si ministrii de partid (la invatamant, de pilda, numai analfabeti de partid), adica niste vietati in care incompetenta duce lupte grele cu obedienta. Iar in serviciile secrete si in justitie, neantul e o virtute. Nu stii daca persoana care te nenoroceste e priceputa/ nepriceputa sau bine/rau intentionata, pentru ca habar n-ai cine e si ce a recomandat-o pentru functie. In fata obscurilor puternici n-ai nicio sansa.

In partidul lui Ciolos se pare ca s-ar fi insinuat ultimele doua categorii – noua generatie de activisti „plus” securistii din mai multe generatii. Am inteles ca domnul Ciolos are rude care au lucrat si lucreaza in Securitate, ca partidul lui cu sigla cuneiforma ar fi fost infiintat de fiul unui securist, dar noi trebuie sa ne uitam la absolventul de liceu agricol ca la o garofita. In sensul asta ne ajuta si el, cu enunturi stupizele. Perlele lui Ciolos au umplut presa. Va invit sa va infruptati! „Avand in vedere cat de multi romani au colaborat cu Securitatea, sigur se poate <<demonstra>> ca exista cel putin o legatura intre oricare dintre noi si Securitate”. E dulce foc, nu? Ne-a bagat la oala, „toti suntem romani, mai mult sau mai putin onesti” (Caragiale). Avem doua variante. Horticultorul Ciolos e candid (de la flori, fireste) ori e pus sa para candid. Nu, n-au colaborat toti romanii cu Securitatea, dar grav e ca aia care colaboreaza „pe nou” sunt mai numerosi decat aia care au colaborat „pe vechi”. Dupa ce si-a dat seama ca a izbit-o in fericire, tehocratul sef a zis „departe de mine intentia de a spune ca oricine poate sa fie asociat cu Securitatea.” Bravo, cu asta te-ai scos, ne-ai convins! Pe Bula l-ai cunoscut? Intreb fiindca scornea Securitatea bancuri cu domnul Bula. Stati asa, ca Dacian mai are, mai poate! „Daca in spatele nostru ar fi fost Serviciile, credeti ca ne-ar fi lasat sa ne compromitem?” Dar ce, v-ati compromis? Fii serios, ca sunteti pe felie!

S-a spus ca Serviciile il pregatesc pe Ciolos pentru ca s-au saturat de sasul elocvent ca un Trabant. O varianta mai terestra ar fi ca Serviciile se folosesc de candidul Ciolos ca sa ne arate ce destept e Iohannis.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.276 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger