Sebastian Ghita este cel mai povestit aventurier balcanic de la Terente incoace. Am scris „aventurier”, puteam sa scriu „haiduc”, dar mai mult nu, pentru ca armata de avocati a lui Ghita (ieri erau sapte bucati, la Belgrad) e mai periculoasa decat armata de cuvinte de pe frontul aventurier-haiduc-talhar-delincvent si n-am chef de procese cu Ghita.
Si Terente, si Ghita au vitejit prin Romania, Bulgaria, Serbia, iar presa din Sarindar si Armata Regala, televiziile si SRI au tropotit in ritmul impus de baietii astia talentati. Aici se cam incheie apropierile. Terente era un dusman al Statului, un primitiv care a avut parte de biografi (ziaristi, prozatori, scenaristi, regizori) talentati. Ghita e un tip educat si charismatic, pe care Statul l-a ajutat sa se imbogateasca de parca ar fi fost un geniu financiar.
Aici e toata problema. In Romania moderna (de la Cuza, de la Carol I incoace) si chiar in interbelic inca aveam haiduci si talhari, in comunism le-am zis interlopi, iar dupa Revolutie lucrurile s-au complicat. In primii doi-trei ani post ’90, unii interlopi au scapat de sub control si au produs zeci sau sute de mii de dolari. Dar politicienii i-au inlocuit repede. Au ciupit milioane, pana in 2005, hai, 2008. De vreo zece ani, politicienii s-au transformat in paratraznete ale anticoruptiei televizate, iar puterea si sutele de milioane de euro sunt dirijate de oameni pe care nu i-a votat nimeni. Ghita n-a devenit milionar in Parlament, ci in laboratoarele oculte ale Statului. Scutiti-ne de vrajeala „fostul deputat de Prahova”! Ghita e Statul invizibil, o parte a Statului care a devenit indezirabila.
