Echipe bune de tineret am mai avut. In 1962, am fost campioni europeni. Dar la mondialul din Mexico 1970 au ajuns doar Radu Nunweiller, Adamache si Gergely. In 1981, am luat locul trei, la mondialele din Australia. Cariere internationale au facut doar Balint, Andone, Rednic si (prea putin) Gabor. Si a mai fost o generatie buna, in 1998, antrenata de Piturca. N-a obtinut rezultate mari la turneul final, dar a dat multi jucatori echipei nationale de seniori.
GENERATIA LUI HAGI MIC E CA NUMELE ECHIPEI LUI HAGI MARE. NOROC CA FEDERATIA NU TREBUIE SA AIBA GRIJA DE BAIETII ASTIA. TINERII FOTBALISTI ADUC BUCURIE ROMANILOR, DAR NU ADUC VOTURI CONDUCERII FEDERALE. Masina de vot e la ajefisti si la Marioarele de la trosbal feminin. Echipa care ne-a incantat in San Marino chiar e rupta din coasta generatiei America ’94. Jumatate dintre jucatori sunt crescuti de Hagi, iar primul lor antrenor la lot a fost Raducioiu. Toata stima pentru Radoi – fotbalist foarte bun si antrenor inteligent – dar cand incepem sa-l aplaudam pe Rad… am putea zice Raducioiu si pe urma Radoi, ca sa respectam macar cronologia.
In august 2011, am fost si eu in San Marino, cu nationala mare. Sanmarinezii chiar sunt un popor, nu un sat. Napoleon si Garibaldi nu i-au iubit degeaba. Tin minte ca federatia din San Marino a suportat toate costurile deplasarii. Picase amicalul nostru cu Argentina, de la Bucuresti, iar sanmarinezii au profitat. Nationala a stat la Rimini. Orasul lui Fellini are plaja cu nisip fin si hoteluri accesibile. Dar nationala a fost cazata la Grand Hotel Rimini. Am scris atunci asa: „Amurg la Rimini. Soarele in aramie destramare mangaie coama palmierilor de la Grand Hotel. Un palat cu parc inchis. Intr-un foisor – dineu. Spuma de ansoa cu masline si capere (un fel de puttanesca). Grand Hotel din Rimini e Palas din Sinaia plus Rex din Mamaia, ridicate la puterea Marii Adriatice si cu mai multe coroane monarhice trecute in cartea de oaspeti. Regelui Carol al II-lea i-ar fi placut aici. In hotel, prosperitati cu par alb, riduri, bastoane si carucioare.”
Discret, discret, intr-un colt de Parc, sub una dintre scarile de piatra, in spirala, ale Hotelului – un bar de noapte cu nume de contesa desfranata – Lady Godiva. Iar in parcare, masini de epoca. Numere de Elvetia, bijuterii pe roti la care vreau sa cred ca a mesterit si regele Mihai, inainte sa se nasca Margareta.
Am coborat pe plaja de la Grand Hotel. Lux de Monte Carlo. Alei de lemn, umbrele cu seif, totul pe ocru si galben. Pe sezlonguri, milionarese batrane. Am aratat cheia camerei si am dat sa ma asez intr-un sezlong. Beach boy-ul in pantaloni lungi (moda Fred Perry, tenismanul interbelic) mi-a zis „100 de euro sezlongul!” Am insistat ca stau in hotel. „Daca n-ati sta in hotel, ar costa 150!” Sau 200, am uitat, ca nu ma interesa. Am plecat 50 de metri mai incolo, pe plaja populara. Foarte lata, foarte frumoasa, foarte prietenoasa la pret. Patru euro sezlongul, un euro cafeaua, sase euro carafa cu vin sicilian, trei euro felia de pizza.
In delegatia echipei nationale erau si oameni doxati. S-au uitat cu atentie la plaja Grand Hotel Rimini si au preluat modelul. Asa au aparut plaja Caelia din Mamaia si apoi inca vreo trei – patru de acelasi nivel, in nordul statiunii, spre Navodari.
