E o lume de poveste, pe care presa sportiva a pierdut-o. Ea apartine secolului trecut si multi dintre noi ne intoarcem cu placere acolo.
Ziaristii de la cotidienele de sport se bateau sa ajunga la Targu-Neamt, Campulung, Onesti si in alte targuri „unde nu se intampla nimic”, ca sa imprumut titlul lui Sadoveanu. Transmiteam cate o cronicuta de 10 randuri, ascunsa intr-un jos de pagina nefrecventat de cititori, iar dupa aceea facea fiecare ce voia. Spectacolul incepea de la sosirea in gara. Eram asteptati de cate un trepadus cu fata de interlop, care parazita echipa locala. Pe drumul spre hotelul paduchios si nostim ne indatora cu fragmente din biografia lui.
Odata sositi la destinatie, „domnii ziaristi de la centru” erau pusi la masa. Ni se serveau snitele inecate in ulei, vinuri „mandria judetului” si conversatie. Trimisul presedintelui de club ne povestea despre greutatile echipei, iar noi ne prefaceam ca il ascultam, inganam cate un „mda, mda” si ne gandeam la ale noastre. Cu coltul ochiului inspectam ce se petrece in jur, ne conectam la atmosfera urbei marunte si pitoresti. Seara, uneori, umpleam camerele igrasioase cu talente locale, mandre de fustele lor scurte, turcesti. Dimineata, usor obositi, luam micul dejun si plecam la partida jucata la matineu.
La un asemenea mic dejun m-am distrat odata fantastic. Stateam la hotelul sindicatului petrolier din Moinesti. Ma aflam acolo ca sa scriu un reportaj despre portarul echipei. Intr-un meci in deplasare, acesta aparase doua penalty-uri si inscrisese un gol direct din degajare. In sala de mese se gaseau niste francezi, veniti sa sarbatoreasca 100 de ani de la nasterea lui Tristan Tzara. Pe oaspetii straini ii ghida profesorul de franceza al liceului din oraselul moldav, domnul Robciuc, despre care scrisese si Romania literara.Observand ca trag cu urechea la ce vorbesc distinsii musafiri, portarul erou si delegatul echipei aproape ca si-au cerut scuze pentru situatie: „Domnu’ ziarist, mancati linistit, nu ii bagati in seama pe nebunii astia”. M-a umflat rasul. Toti cei din generatia mea au cel putin cate o astfel de amintire. Nu ne cunostea nimeni, mai aveam puterea sa ne amuzam din orice, eram mai tineri.
