Fotbal de capa si spada

Multi ani, 10-12, am scris despre blaturile din fotbal de pe margine, din birou, din umoare de chibit care degeaba vede, ca nu intelege nimic. Un presedinte de club destupat la cap — specie rara — mi-a luat caciula (una dintre ele, ca ziaristul are mai multe) de pe ochi. Minunati-va!

„Prin ’93-’94, erau 8-9 echipe care aveau reciprocitati. Nici nu incepea campionatul, ca adversarii nostri stransesera 24 de puncte! Iar noi, zero! Nu ne ramanea nicio sansa. Singura varianta ca sa concuram cu astia era sa ne murdarim si noi. Inaintea unei partide disputate intr-un mare oras industrial, m-au sunat doi fotbalisti ai formatiei cu care urma sa jucam in etapa urmatoare. «Dom’le, noi vrei sa trantim meciul. Te costa atat!». Nu mi-am dat seama ca-i o capcana. M-am intalnit cu ei intr-o statiune aflata la vreo 30 de km de resedinta de judet si le-am dat banii. La vreo ora dupa tranzactie, a venit la mine presedintele advers, insotit de o uniforma. Baietii ma fotografiasera, aveau dovezi, aveau tot. M-au atacat direct: «daca nu te predai duminica, te legam!». Cu putin inainte sa iasa echipa pe teren, am fost in vestiar si le-am spus baietilor: «uitati ce s-a intimplat! Daca nu-i lasam sa ne bata, ma aresteaza. Eu ies si va ganditi voi ce e de facut!». Am revenit dupa 5 minute, iar fotbalistii mi-au zis: «ne pare rau, presidente, dar jucam pe bune!». Şi-au inchipuit, probabil, ca incercam sa trantesc meciul pe cont propriu, ca am luat materialul si nu vreau sa-l impart cu ei. In situatii din astea n-are rost sa insisti. M-am bazat pe fotbal. Mi-am spus «hai, ca poate pierdem!». Ma rugam sa pierdem. La pauza, 1-0 pentru noi. In deplasare! Am urmarit repriza de pe tunelul dinspre cabine. Presedintele lor, care avea dovezile, mi-a reprosat «ba, te joci cu jocul!». Tocmai atunci trecea pe langa mine unul dintre jucatorii nostri, cel mai smecherit dintre toti. I-am facut cu ochiul, de fata cu adversarul, iar el a ingaimat «se rezolva, sefu’!». L-am abordat cu tupeu pe omologul meu, dragutul care ma pozase. «Vezi, ma? Acum ma duc in vestiar, sa vorbesc cu ei!». Pe naiba! M-am dus la wc. In minutul 60, 2-0 pentru noi! Mi-am zis «gata, s-a terminat cu mine!» si m-am tirat, pe sest. Am facut adevarate exhibitii ca sa ies din stadion. Tremuram tot si auzeam pasi in spate. Nu era nimeni, mi se parea, aveam halucinatii. M-am apucat sa caut un taxi, din mers. Ma indepartam de stadion, usor, usor. Normal ca n-am gasit, asa se intampla cand e sa ai ghinion. Am strabatut vreo 3 km, am traversat un pod lung peste un rau si am vazut un taxi in curtea unei case. Şoferul manca de pranz. I-am promis ca-l cinstesc bine de tot, daca ma scoate din oras, din judet. Ascultam meciul la radio. S-a terminat 2-0 pentru noi. Eram disperat. Am intrat intr-un cazinou, din urmatorul oras. Vroiam sa joc, pentru prima data in viata. Şi acolo mi s-a parut ca sunt urmarit. Am confundat un badigard cu un oficial al echipei adverse. Am fugit din cazinou”.

Pret de cateva secunde, confesivul presedinte a tacut. Eu, curios. „Şi, si, si, si te-au arestat?”. „Nu, aveau si ei destule bube, nu le trebuia scandal. Cu pozele alea incercasera sa ma intimideze”.

Din volumul “Miorita si cantaciosii”