Filarmonica lui Hagi

Hagi, adica varianta sanatoasa a fotbalului romanesc, a bombardat inertiile.

Un titlu, inca un titlu luat de Steaua sau de Dinamo ar fi fost ca un banc al carui final il stim toti, dar il ascultam din lipsa de ocupatie. Sa nu uitam, totusi, ca Generatia 1990-2000, careia eu nu i-am zis niciodata Generatia de Aur (detest superlativele din presa sportiva), ci Filarmonica lui Hagi, s-a nascut din Steaua si Dinamo ’85-’90. Din pacate, desi se lauda cu cel mai bun lot de jucatori, Steaua a avut, in acest sezon,  cel mai zevzec antrenor din opulenta ei istorie. Dupa Filarmonica lui Hagi din ’94, profesorul de retorica fotbalistica, pe care niste ganganii il fac analfabet, a creat Orchestra Viitorul, iar pe interpreti i-a luat de la do, re, mi, fa, sol si tot asa.

Cateva cuvinte si despre Constanta. Ar trebui sa aiba remuscari. A dat fotbalisti extraordinari, de la Sever (9 goluri direct din corner, in Campionatul Romaniei, 3 intr-un singur meci, cu Petrolul, campioana a Romaniei din 1958 – datorita fotbalistului-avocat Sever m-am indragostit de fotbal, il admiram pe Sever, la sfarsitul anilor ’70, jucand tenis cu piciorul in fata Hotelului Bucuresti, azi Iaki) la Tufan si de la Aurica Radulescu la Fane Petcu, dar primul titlu la Constanta a fost adus de Hagi. Daca nu l-au ajutat cu nimic, constantenii ar trebui macar sa-l respecte pe Hagi si sa nu mai planga dupa Farul, fiindca ei au omorat Farul. Pe de alta parte, e mai bine ca Hagi a triumfat pe cont propriu. Daca se intovarasea cu vechea conducere a Constantei, detractorii lui ar fi facut niste gunoaie de anchete si ar fi fost in stare sa-l bage si la parnaie, ca tefeleii sunt cu justitia si adora abuzurile ei.

In final, vreau sa ii felicit pe cei care au crezut in Hagi si l-au sustinut neconditionat. Daca ma gandesc bine, incap toti in doua, trei randuri. Suntem foarte, foarte putini.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.169 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger