Cantareata Delia e o fata frumoasa si talentata pe felia ei, dar nesimporcirea e altceva. Ea macar are scuza ignorantei zglobii. Nu stie ce a facut si e foarte fericita.
Zilele trecute, la o televizie, Delia si niste cantaciosi (cuvant introdus in limba de sussemnatul, merci ca nu ma citati, javrelor!) latrau „fara tine, viata e pustiu!”. Era o parafraza la „fara poezie, viata e pustiu”, replica rostita de Stefan Mihailescu Braila, in „Secretul lui Bachus”. In acest film, pe langa Mihailescu Braila, joaca memorabil Dinica, Dem Radulescu, Jean Constantin, Papaiani. Cel mai slab mi s-a parut Emil Hossu, in rolul lui Tolontan, pardon, in rolul ziaristului intransigent. Replicile din „Secretul lui Bachus” au facut cariera, fiind atribuite, in cel mai bun caz, actorilor, dar sunt confundate de multe ori cu un fel de folclor urban. Zilele trecute, Daniel Nanu si-a provocat prietenii de pe facebook, multi fiind ziaristi, la o harjoneala cu poante din „Secretul lui Bachus”. A iesit ceva grozav, cu „sa-ti ridici necontenit nivelul”, „chestii, socoteli”, „de unde or fi rasarit astia (ca Tolontan, n.m.), monser, cand viata e atat de scurta?”, „in Elvetia, pe dreapta”, „tati, vrei sa ma arunc in fata trenului, ca Karenina?”, „sa curga vinul, sa cante muzica, sa vina femeile sau militia!”.
Din pacate, nimeni nu a amintit cui apartin aceste replici. Nu, nu sunt bunuri populare! In „Secretul lui Bachus”, „Secretul lui Nemesis” sau ” Operatiunea Monstrul”, scenaristul este mult peste regizori si cel putin in aceeasi sfera de talent cu nemuritorii actori. Aceste pelicule n-ar fi existat fara Titus Popovici, care a pus, in paginile scenariului, moravurile epocii. Pentru tefeleiii de mana a doua (ca aia de prima mana s-au ilustrat imediat dupa ’90, am avut necinstea de a ma numara printre ei), Titus Popovici a fost un scriitor comunist. Un bou l-a numit, in „Romania literara”, chiar nomenclaturist. Pe dracu’! Titus Popovici a fost un mare scriitor precoce. Pana la 28 de ani publicase „Strainul” si „Setea”, niste romane de intindere balzaciana, iar Ocarmuirea a vazut in el, in anii ’60, un inlocuitor al lui Petru Dumitriu, evadat in Occident. Titus Popovici era un sibarit cazut printre incruntatii din CC al PCR, unde a avut un rol decorativ si s-a ratat ca urias ( bun a fost, oricum) prozator. Ca membru al CC, Popovici s-a dedicat … pescuitului si vanatorii, dar ne-a lasat scenariile de film si o carte de amintiri cu gust de ciocolata neagra, „Cartierul Primaverii”. A murit dupa Revolutie, intr-un accident de masina. S-a speculat ca i-ar fi fost inscenat, fiindca ascundea secrete despre comunisti. Idiotenii, cred ca rade de se prapadeste pe lumea cealalta! Titus Popovici nu ascundea secrete despre comunisti, ci se ascunsese de comunisti, in cabana lui, de la Gura Zlata, ca sa citeasca si sa mearga la vanatoare. Premierul in exercitiu, Verdet, ii batea la poarta, iar Titus Popovici se bagase dupa soba si isi ruga vechilul sa-i transmita lui Verdet ca a plecat sa fugareasca mistretii, in munti. L-am cunoscut secvential, la inceputul anilor ‘ 90, la masa lui Fanus Neagu, pe terasa Casei Vernescu. Avea glume subtiri, iar Fanus Neagu i-a zis „Titus, tu in preajma mea devii chiar destept! O sa creada astia ca ma eclipsezi! Ia du-te tu de la masa mea, ca nu stau cu toti betivii!”
