Stiti cand se transforma militia in caricatura? Cand odraslele de militieni se cred subtile, cand se autosuspecteaza de machiaverlacuri. Baiatul sefului de post Dragnea si fiul sefului de militie pe Braila (Tudose) s-au hartuit saptamana trecuta ca doi geambasi care se visau cavaleri. Dragnea si Tudose nu stiu nici sa castige, nici sa piarda, unul e fricos, celalalt ascultator (adica tot fricos) si e pacat de-o tara fara Opozitie. N-am gresit deloc, in luna iulie a acestui an, cand am scris ca, in 2019, pesedistii il vor vota pe sasul elocvent ca un Trabant.
La inceputul secolului trecut, chiar si politicienii de rangul doi aveau in pantaloni bile, nu cepe, gonguri, nu goange. O sa rezum conflictul mai serios decat o batalie politica (miza era o nevasta, o mama cu mai multi copii) dintre un diplomat si un mare artist. Preiau si adaptez din cartea „Repere in arta romaneasca” si din articolul „Destainuiri palladyene („Arta plastica”, nr.2, 1972), scrise de istoricul de arta Petre Oprea. Nevasta lui Theodor Pallady, Jeanne, nascuta Ghica, a fost casatorita, initial, cu Constantin Diamandi (ministru plenipotentiar, care a influentat politica Romaniei in Primul Razboi Mondial), avand impreuna trei copii. Petre Oprea scrie ca Jeanne Diamandi „s-a despartit de sot, in 1905, pentru a se casatori cu Pallady, intr-o imprejurare iesita din comun, viu comentata in cercurile aristocratice. Intr-o zi, Pallady s-a invitat la pranz la familia Diamandi. La cafea, doar cu gazda, i-a marturisit ca el si sotia sa se iubesc si, in consecinta, ii cere sa accepte divortul. Indignat, sotul isi cheama consoarta, convins ca va dezminti cele relatate de musafir. Spre stupefactia lui, afla de tainica lor legatura si de dorinta de a-l parasi. Dupa aceasta marturisire, Pallady o ia de brat, ies impreuna din casa, se urca in birja care il astepta inca de la inceputul vizitei si se duc la locuinta lui.” Dar povestea de abia incepe. Diamandi l-a provocat pe pictor la duel. Diplomatul a ales pistolul pentru ca, potrivit lui Alexandru Rosetti, varul artistului, Pallady „era renumit ca spadasin, dovedindu-si maiestria in multe concursuri de scrima organizate la Bucuresti si Paris” (Courier du sport, Assaut d’escrime, in La roumanie, 23 martie 1905). „Primul glont a suierat pe la urechea maestrului. Dar el nu a tras. Al doilea, fara a-l atinge. Si nici de data asta nu si-a descarcat arma. Stiindu-se vinovat si adversarul sau avand copii, Pallady a socotit ca era datoria lui sa-i dea o sansa de a se razbuna!” Finalul povestii – tot maret! „Cativa ani mai tarziu, aflandu-se cu sotia intr-un restaurant din Paris, in compania mai multor familii de prieteni si de cunoscuti, Pallady, nemultumit de tandretea cu care aceasta dansa cu un comesean, ii face un scandal monstru si a doua zi o trimite in tara. A fost o ruptura definitiva, care nu a dus la divort. Cei doi au ramas in relatii amicale, el ocupandu-se mai departe de intretinerea familiei, dar fiecare traindu-si viata separat.”
Ma veti intreba ce legatura are o intamplare din La Belle Epoque cu grajdarii de oras Dragnea si Tudose. Are si n-are, dar ar trebui sa aiba macar cu destinul Romaniei. O femeie, chiar daca frivola, din inalta societate inseamna mai mult decat partidul de sacose si ligheane PSD. Este o poveste despre ce nu stiu politicenii si securistii de azi, despre defunctul cuvant onoare, despre sacrificii si riscuri, despre lupta demna si despre renuntarea la fel de demna.
