Orice ziarist isi poate permite sa fie malitios sau sa elucubreze cand vine vorba despre „Dosarul Transferurilor”. Acest drept il are pana si tenismanul ozenist Cristian Tudor Popescu, desi toti inculpatii, chiar si cretinul ala de Meme Stoica, sunt oameni onorabili in comparatie cu Dumitru Tinu si Bogdan Chirieac, fostii colaboratori (nu suna mai bine complici?) ai proletarului cu gecuta de fochist, Dacie de zarzavagiu si bani verzi pentru zile albe (parca asa era expresia), obtinuti din privatizarea dubioasa a fostei „Scantei” si din reclama de la stat. Cred ca am gresit sustinand ca acuzatii sunt oameni onorabili in raport cu Tinu si Chirieac. E cazul sa absolutizez. Sunt chiar sfinti pe langa tunarii Tinu si Chirieac.
Am scris „orice ziarist”, dar va rog sa nu intelegeti prin asta „orice vietate”. Dupa ce Dadi Graur s-a indragostit de geaca de piele din Suedia si l-a scapat ambasada, era normal ca prostul asta sa dispara din presa. El e bine merci, are peste 60 de ani si aceeasi mecla de copil tampit. Bine a zis Plesu, in emisiunea „Nocturne”, de la TVR, ca zevzecii isi conserva fizionomiile, pentru ca sunt ocoliti de framantari. Ia sa-ti dau eu tie o prajitura, Dadi, ca sa vada lumea ca nu esti doar apucator! Te tragi si dintr-o familie de turnatori. La „Humanitas” a aparut cartea „Intre uitare si memorie”, semnata de traducatoarea Micaela Ghitescu. Intre 1952 si 1955, doamna a facut puscarie pentru ca a corespondat, pe teme banale, cu fostul director al Liceului Francez. Dupa ce Micaela Ghitescu s-a liberat, profesorul Rosetti a angajat-o la Centrul de Dialectologie. „Timp de noua zile am fost angajata la Centrul de Dialectologie. Am fost foarte fericita atunci, dar la Institutul de Lingvistica din aceeasi curte lucra mama unei foste colege si prietene de-a noastra care era in acelasi grup cu Marcel Fontaine si cu Liceul Francez, si care nu a fost arestata. Singura care nu a fost arestata. Mama ei lucra la Institutul de Lingvistica”. Va intrebati, desigur, cine era persoana. Continua tot Micaela Ghitescu. „Ana Canarache. Era sora profesorului Graur. Un lingvist bun, cunoscut. Dar sora lui m-a vazut si la prima sedinta de partid a cerut sa fiu data afara”. Bravo, Dadi, iti mostenesti matusica! Ce-ar fi sa cobor si eu in subsolul de caracter al familiei tale si sa povestesc cu ce te-au omenit unii sau altii din „Dosarul Transferurilor”?
Da cu Dadi ce ai diliule?
Dadi Graur te reprezinta, Boanchise, e presedintele Asociatiei presei sportive! Recent, la Ateneu, s-au sarbatorit 85 de ani, a inceput cu Imnul regal, s-a incheiat cu Imnul regal (hodoronc-tronc), iar la mijloc Duda a premiat, la sarbatoarea ziaristilor!!!, sportivi. Va imaginati, la centenarul atletismului, care a avut loc cam in aceleasi zile, in loc de Ioli, Doina, Gabi, Maricica si celelalte campioane olimpice ar fi primit trofee cei mai buni profesori de geologie din Banatul sirbesc! Penibil o viata intreaga, acest rebut, care facuse in curtea casei date lui taica-su pe Ana Ipatescu, casa lui Dinu Lipatti, chiosc in care vindea boni-bon, ca venise capitalismul peste el, ca in Suedia, cind ciordea din magazine, cum bine zisesi! Si uite asa, dupa ciorditorul patrimoniului imens al scinteii, care a ingropat restul presei in asa-zisul club roman de presa, dadi a ingropat definitiv cea mai veche organizatie profesionala a gazetarilor romani, APSR! Apropo, in cv-ul secretarul general al APSR, scris de minuta lui, nu exista niciun articol publicat, ci doar acreditarea la 2 competitii!