1. Mi-a spus un prieten că au apărut sau urmează să apară niște site-uri unde trotinetiștii electrici și decreștinati își pot turna bunicii, dacă aceștia se vor duce la Biserică, în noaptea de Înviere. De Hitlerjugend și Komsomol ați auzit? Progresiștii sunt mai răi decât vechea Securitate.
2. În epoca molimei, toți panaramezii recomandă cărți pe facebook. Eu nu sunt vreun constipat, ca să pretind că au căderea să recomande cărți doar criticii literari și profesoarele de română de clasele cinci-opt. Dar nici nu accept ca unul care are creier de clasele cinci-opt (mai mult a cincea spre a șasea) să se creadă critic literar. Îmi povestești mie cum e ultima carte pe care ai „devorat-o” ? Dar pe penultima când ai mursecat-o? Între Crăciun și Revelion, nu-i așa, eruditule? Băieții care sar de la o carte la alta cu viteza de schimbare a anotimpurilor sunt ușor de depistat. Tot ei folosesc și prețioasa sintagmă „distanțare socială”. Așa se exprimă vorbitorii de giboneză corporatistă, care ne-au asasinat cu toxicul cuvânt „socializare”. Corect se zice „distanțare fizică”. Distanțarea socială are loc atunci când un om zdravăn la cap – care a votat PNL sau PSD, PMP sau ALDE – îl repudiază pe un userist.
3. Vă rog să înțelegeți că nu îmi e nici mie ușor. De șase ani încerc și reușesc să abordez MEREU INVERS anumite subiecte pe care Securitatea le-a încredințat tefeloazelor. Aceste teme sunt: corupția, poluarea, sistemul sanitar. Un exemplu. Propagandistele progresiste fac pe sensibiloasele și mâzgălesc pe centurile de socializare că lor le plac pisicile. Și atunci intervin eu. Nu, vouă nu vă plac pisicile, vouă vă place motanul! Dar cine să vă mai dea motanul în izolare? Nu va dădea nimeni motanul nici înainte.
4. „Diaspora a venit acasă!” În curând o să vă intre și în case. Înainte de ’90, aveam în străinătate medici, artiști, arhitecți, profesori, ingineri și combinatori de clasă. Privind la televizor Pleiada de la Nădlac, înțelegi că diasporezii de azi, care se iscalesc cu briceagul, nu sunt buni nici de bișnițari. Am și aici o istorioară. Cu un rugbyst. Săptămâna asta, lui Geo Raețchi i-a apărut, la Libris Editorial, cartea „Pași printre Ași”. Deși are peste 300 de pagini, format mare, traseul autobiografic al lui Raețchi se parcurge în câteva ore. Cel supranumit „Zi-le, domnu’ Geo!” a adunat sute de întâmplări cu oameni publici pe care i-a cunoscut, de la Nadia Comăneci la Jane Fonda, de la Fănuș Neagu la Ovidiu Ioanițoaia, de la Giovanni Becali la Gigi Becali, de la Mircea Lucescu la Cornel Dinu, de la Răzvan Lucescu la Cosmin Olăroiu, de la Traian Băsescu la Adrian Năstase. Apar și eu de vreo cinci ori – cu talentul la scris, dar și cu giumbușlucurile mele. Să mă întorc, însă, la rugbyst. În anii ’80, România era o forță în acest sport. Echipa națională a prins trei deplasări legate (Spania – URSS – Franța), iar jucătorul M. a știut să profite. Fiind băiat frumos, M. a descărcat cartușiera de zâmbete spre vânzătoarele din free-shop-ul aeroportului din Barcelona și a luat vreo 200 de pungi. Le-a luat gratis, pe vrăjeală, și a decolat cu echipa spre Moscova. „Pungile de la spanioli erau atât de aspectuoase, inscripționate cu faimoase nume de firme, încât au furat mințile cetățenilor din lagărul socialist.” M. a vândut pungile la Moscova și a cumpărat icre negre. La Paris, a vândut icrele negre și a cumpărat blugi. La București, a vândut blugii cu 25.000 de lei. Suma e mică în raport cu ce produceau fotbaliștii, dar M. a scos 25.000 cu investiție zero. Omu’ era bun de ministru de finanțe. Garda Veche avea minte.
