Despre Franta-Anglia, dar mai mult despre mancare

Campionatul European de Fotbal seamana cu televizia care-l transmite. Se vrea Dolce, dar nu-i nici macar amarui. E smantanit. Iar meciul Franta-Anglia n-a avut nici gust, nici aroma, fiind mult sub cartea despre cele doua natiuni pe care am citit-o eu (o parte din ea) in timp ce trageam cu ochiul la televizor, dar numai atunci cand mingea se apropia de careu.

Cartea se cheama „Un englez amorezat. Dragostea in Franta profunda”, de Michael Sadler, scoasa la Humanitas. Titlul rezuma actiunea, dar savoarea se afla sub capac, pardon, intre coperti. Un englez paraseste Anglia pentru ca s-a indragostit de o frantuzoaica si de Franta. Dupa ce ia hotararea, rosbiful, cum il alinta amfitrionii sai, incepe o aventura culinara de invidiat. Chiar de salivat, in timpul lecturii! Daca as compara echipa Frantei cu o salade de gésiers (pipote) si pe englezi cu o portie de andouilette (carnati de tara), l-as ofensa pe hangiul din satul unde s-a ospatat Michael Sadler. Britanicul nu conteneste sa se mire ca francezii se pot certa, cu patima, pe teme politice, la un pranz in familie, dupa care sar la un subiect cu adevarat important: tarta cu visine. Se prepara cu tot cu samburi sau nu? Aici discutiile capata miza serioasa, asa ca lovitura libera a lui Gerrard si cursa lui Benzema nu mai conteaza. De la aceasta masa, englezul pleaca la un bal al bolilor. In fiecare saptamana se tine o asemenea sindrofie. Balul gutei, balul hemoroizilor („T’a mal où? J’ai mal au cul?”)

Recunosc ca as fi vrut sa castige cocosii galici. Fie si pentru ca, asa cum scrie Sadler ca sustin francezii, cea mai buna mancare gatita de englezi a fost Ioana d’Arc.