Într-o zi de martie din 1985, Fănuș Neagu a intrat în restaurantul Uniunii Scriitorilor de pe Calea Victoriei și a strigat „e 3-1 pentru ruși”! Liniște de mausoleu, niciun viitor anticomunist la seral n-a avut curaj să scoată măcar o silabă. Ce se întâmplase, de fapt?
Murise Cernenko, președintele URSS. În doi ani și patru luni se curățaseră trei șefi ai Uniunii Sovietice – Brejnev, Andropov și Cernenko. La noi, Ceaușescu era la putere de 20 de ani. Gheorghiu- Dej se tirase în 1965.
Generația părinților noștri și generația mea aveau boală pe bolșevici. Generația pluseristă îl urăște mai mult pe Trump decât pe Putin. Exact ca Silviu Brucan, care l-a urât mai mult pe Truman decât pe Stalin.
Reacțiile tefeloazelor, după ce au aflat că Trump are Covid, nu țin de politică. Țin de zoologia politică. Neomarxiștii au jubilat ca niște antropoizi în jurul focului. Am văzut o ziaricioaică bolnavă de Covid care se bucura că Trump are Covid. Covidul a devenit mai periculos decât cancerul. Cancerul a omorât oameni, dar n-a născut monștri.
Recunosc, am jucat un pic fals, m-am revoltat ca să vă stârnesc, dar să știți că eu nu mă mir. Cunosc bine specia asta. E aceeași „una bucată popor” care, la revoluție, l-a bătut pe Dolo, ciobănescul german al Zoiei Ceaușescu. La faza asta am asistat eu, pe 22 decembrie 1989, lângă vila Zoiei – azi sediu al UNITER. „Tu mâncai fripturi, potaie, iar noi am mâncat salam cu soia!” Și jap, jap, hapciupaliticii șutau în Dolo! E aceeași „una bucată popor” care s-a extaziat când foștii membri CPEX al PCR au apărut la proces tunși zero și în zeghe. E aceeași „una bucată popor” care se bucură când oamenii de afaceri erau purtați în cătușe, în epoca băsesciană. E aceeași „una bucată popor” care s-a manifestat în presă și pe centurile de socializare după alegerile FRF din 2014. Numărătorii de cornere îl lăudau pe noul președinte al FRF și îl făceau analfabet pe bietul Didi Prodan.
Dar dacă întrebi această „una bucată popor” de ce îi dorește moartea lui Trump, va spune că a glumit. Da? Am și eu niște caterinci. Mai blânde decât ale lor. Pentru azi – doar una. Fabulez un pic. Am auzit că Fritz era preocupat de soarta copiilor. Le dădea și biberonul? Precizez că Fritz al meu e un prenume, nicidecum un nume.
Vreau să adaug ceva. N-am nimic cu pluseriștii sub 45 de ani. Dacă aș fi fost mai tânăr, poate că eram alături de ei, deși nu mă văd printre decreștinați. Eu am tot disprețul din lume pentru pluseriștii care gândesc cu țurloaiele și au mai mulți ani decât numărul de la pantof. Dar le găsesc și scuze. Orice om incult, cu un trecut fără bucurii și fără realizări, vrea să fie „în trend”.
