De la omenesc si, mai ales, romanesc, la marlanesc si, mai ales, romanesc.
E omenesc si, mai ales, romanesc sa-ti ajuti prietenii si rudele, sa lucrezi cu prietenii si rudele, sa furi cu prietenii si rudele. In dusmani si in necunoscuti n-ai incredere. Ar mai fi o solutie. Competentii. Da, dar te incurca. Nu-i poti controla, n-ai de unde sa stii care vrea sa combine cu tine si care te da in primire. Aceasta filozofie accesibila oricui i-a terminat si pe primari, si pe ministri, ajutandu-i pe procurori. E foarte simplu sa-i prinzi pe baietii care spoliaza Statul. Urmaresti reteaua de prieteni si rude. Mereu aceiasi clienti, aceleasi firme. Avand orizonturi ca tehnica de azi, denuntatorii si, in special, grandomania hotilor de partid si de Stat — ii salti usor, trebuie doar sa vrei.
E marlanesc si, mai ales, romanesc sa te crezi destept si invulnerabil dupa ce ai ciordit bine-bine si la adapostul unei pozitii privilegiate in Stat. Cand furi dintr-o firma mica sau mijlocie, patronul te bungheste dupa hainele si bijuteriile care au crescut pe tine. Nesimporcilor din sistem le cresteau Santa Croce si Versailles in satele natale neelectrificate, iar Coasta de Azur era un fel de ponton pentru iahturile lor. Daca se suparau, faceau potabila apa din Mediterana, inlocuind sarea cu sampanie. Dupa ce sparg o banca, banditii profesionisti se ascund un an, doi. Dupa ce jefuiesc Statul roman, oamenii investiti sa il apere devin imparati. Un exemplu. Alina Bica. Prietena cu Elena Udrea, dar le despart doua lucruri. Desi purta toale si bijuterii la fel de scumpe ca ale Elenei Udrea, Bica era mai putin stridenta. Dar aparentul bun gust nu-i deturna pe cunoscatori. Si sunt multi, pentru ca romanii se lasa impresionati de branduri, se pricep la zdranganele si etichete. A doua diferenta. Udrea putea sa mai abureasca, pretextand ca sotul ei e mare afacerist. Bica a fost o bugetara si atat. Lupta impotriva coruptiei pentru 7.000 sau chiar 10.000 de lei pe luna, dar cadeau pe ea vitrinele de pe Via della Spiga sau Avenue Montaigne.
