AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisDaca il impuscau invitatii lui Tiriac pe Yeti?

Daca il impuscau invitatii lui Tiriac pe Yeti?

Nenorocirea nu e ca Tiriac a vanat iarasi la Balc, ci ca eu sunt gata sa scriu acelasi articol pe tema. De la an la an difera doar diseuza chemata sa se produca la banchet si numarul mistretilor sacrificati. Dar nici pe porcii salbatici nu prea ii pot plange. Mai merge sa zici „saracii catelusi” sau „saracele pisicute”, dar diminutivul pentru mistret chiar nu-l stiu. Nici daca umbli la adjectiv — „vai, saracutul mistret!” — nu tine. Iar argumentele proletare ale presei nu ma molipsesc. Masacrarea animalelor e cea mai legala actiune dintre cele infaptuite de oaspetii lui Tiriac. Unul dintre ei a venit cu o pusca placata cu aur. E o forma de virilitate, probabil. Sunt banii omului, asa se excita el.

Pierdem vremea, serios, pierdem vremea, acuzandu-i ca impusca animale pe niste asasini stilati care au vanat guverne si au scalpat bugete. Cand il vad pe Porsche, de pilda, nu ma intereseaza ca a mierlit trei sau paispe mistreti.  Prind boala pe mine, fiindca i-am dat acestui porc rate la o masina, intre 2005 si 2010. Si in fiecare luna mai inventa cate un comision, godacul dracului! Dar m-a obligat mos Porsche sa semnez?

Tot patinand de la o fraza la alta, am descoperit un element inedit. Remus Cernea. Rupestra creatura pusa sa testeze toleranta poporului roman are obiceiul sa discrimineze majoritati traditionale — Biserica Ortodoxa, barbatii care traiesc cu femei. De data asta, apologetul anomaliilor a discriminat minoritatea milionarilor abonati la contracte cu statele UE. Remus, Remus, daca te confundau hotii de anvergura cu un Yeti de buzunar si te luau in bataia puscoacelor? Eu as fi militat sa ti se faca o impaiere ca la carte, sa fii primul cimpanzeu cu feisbuc de la Antipa.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
845 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger