Ieri, a nins in Bucuresti. Mult, pentru sfarsitul lui martie, si cu parcimonie in raport cu starea catastrofica indusa populatiei de catre televizii. Vantul era mai puternic decat ninsoarea si parea o alcatuire naturala a propagandei care viscoleste orice inchegare sociala sau politica.
Am invatat sa accept ca primariile de sector mai aveau de decontat ceva materiale antiderapante. Dar nu inteleg de ce s-au inchis scolile. S-a spus ca orele pierdute vor fi recuperate. Ce sa se recupereze? Profesoarele sub 35 de ani habar n-au la ce foloseste stiloul, iar pe Facebook se injura intre ele scriind „ma-ta” fara cratima. M-am bucurat chiar ca elevii vor ramane acasa. Mi-am amintit de copilarie si de adolescenta, de zilele petrecute cu bunicii si de obiceiurile stramosesti. De cate ori am impins eu, in ultimii ani, cuvantul „stramosesc” pe derdelusul caterincii si cum ma izbeste azi cu senilele corectitudinii politice! Un american destept spunea ca aceasta corectitudine politica este incercarea de a apuca rahatul de partea curata. Cand baietii din generatia mea chiuleau de la scoala, diriginta ii alarma pe parinti. Acestia se prezentau speriati in fata cancelariei, facand cele mai negre presupuneri. „S-o fi inhaitat baiatul cu tiganii”. Sau „o fi ajuns, Doamne fereste, la homosexuali!”. Am o intrebare, maximum doua, pentru adeptii corectitudinii politice. Le adresez cu tot respectul si cu toate precautiile. Stiu ca, in societate, nu ni se permite sa mai rostim ce ne invatau batranii. Dar la ea in bucatarie, o bunicuta are voie sa-i transmita nepoatei „ai grija sa nu vii acasa cu vreun tigan, ca te omoara tac’tu!”? Dar un bunic poate sa-i zica nepotului, tot intre patru ochi, „sa nu dai mana cu pederastii, ca noi nu suntem neam de fatalai!”?
