Cei doi domni din Bruxelles

Un brasovean, Florin Barbu il cheama, face, de peste doua saptamani, greva foamei, in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, de la Strasbourg. Barbu traieste in Anglia, are o fetita de 8 ani, un baiat de 5 ani, iar englezii i-au luat copiii si vor sa-i dea spre adoptie unui cuplu de homosexuali.

In urma cu 10-15 ani, cand pederastia era considerata o rusine, eu spuneam public ca mi se pare o barbarie sa-i bagi pe homosexuali la puscarie. Astazi, homosexualitatea a devenit virtute, garantie si avantaj. „Omul e baiat serios, homosexual”. Nu-i, totusi, cam mult? Nu credeti ca minoritatile si anomaliile discrimineaza majoritatile si firescul? Invertitii nu trebuie pedepsiti pentru orientarea lor, insa imi permit sa afirm ca substantivele „homosexual” si „copil” nu au ce cauta in aceeasi propozitie. Asa cum multi dintre noi ii respecta, de la distanta, pe domnii pederasti, mi-as permite sa-i rog si pe ei sa respecte copiii, tot de la distanta.

Un prozator si dramaturg foarte tradus si jucat in toata lumea, inclusiv la noi, Eric-Emmanuel Schmitt, are o nuvela care merita toate superlativele. „Cei doi domni din Bruxelles”. De unde ar fi putut sa fie, nu? Domnii din Bruxelles sunt doi homosexuali discreti, cu posibilitati materiale (unul dintre ei e bijutier), care urmaresc de la distanta, insist, de la distanta, nasterea, copilaria si devenirea unui baiat dintr-o familie modesta. De fiecare data cand baiatul-tanarul-adolescentul se confrunta cu o problema, este salvat in mod misterios. Homosexualii ii influenteaza viata in bine, iar intreaga lor avere o lasa mamei acelui baiat. „Cei doi domni din Bruxelles” e o nuvela superba, despre un cuplu de homosexuali decenti, care infrumuseteaza destinul unui pustan. O fac de la distanta, de la distanta, de la distanta.