AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisCe a luat Iohannis de la Crin Antonescu

Ce a luat Iohannis de la Crin Antonescu

Nu conteaza titulatura (FSN, PDSR), important e ca PSD a fost in toate finalele prezidentiale. In urma dezbaterilor, acest imens aparat a obtinut doua victorii blatuite (in ’90 si in ’92, cand TVR obstructiona Opozitia), de doua ori a pierdut la diferenta mica (Iliescu, in ’96, Adrian Nastase, in 2004), o data s-a facut de panarama (Geoana, in 2009), iar in 2000 a castigat jenibil, fugind de adversar — Iliescu de Vadim.

Respectand traditia, Iohannis ar fi normal sa-l provoace incontinuu pe Ponta, mai ales ca sasul elocvent ca un Trabant e mai slab cotat dupa primul tur.

Nu poti sa obtii inca doua milioane de voturi ascunzandu-te.  Nici n-ai nevoie de mari consilieri, ganditori si specialisti in gargara ca sa te descurci. Iei acasa o foaie si o imparti, batraneste, in doua. In partea stanga, pui cele patru-cinci puncte slabe ale tale. Mai ai inca doua sau trei, pe care le crezi necunoscute, dar nu le neglija, fiindca adversarul va specula cel putin unul. Iti pregatesti apararea, raspunzi zambind, survolezi, minimalizezi, iar la finalul argumentatiei trebuie sa fii in ofensiva. In partea dreapta a foii, scrii vulnerabilitatile celui din fata ta. Tot patru sau cinci, plus inca doua sau trei de la securisti. Dupa ce ii adresezi intrebarile, nu ramai ca o placinta! Stai pe varfuri. Il incoltesti. Mai scoti un as. Mai arunci o soparla. Ii fragmentezi raspunsul. Te duci prin invaluire. Umbli la efecte retorice. Daca le ai. Eu nu le-am avut, in 2007, cand l-am spulberat pe Gigi Becali, dar ma antrenasem bine. Da, l-am spulberat! Uitati-va pe YouTube! Am intuit ca va interveni in emisiune si azi recunosc pentru prima data ca m-am pregatit de acasa. Spontane au fost doar balbele, precipitarile (poate si precipitatiile, ca sunt emotiv), dar l-am spulberat pe Gigi. A lovit el tare, la inceput am eschivat, am mai si incasat,  si pe urma l-am spulberat, l-am spulberat! Azi imi pare rau pentru el, dar faptul ramane. L-am spulberat.

Cam asta e, Iohannis! Oratoria nu-i elementul tau forte, dar depaseste-ti conditia! Si vezi ca Ponta e mult peste Geoana. Ai nevoie si de smecherie contra lui. Dobandeste-o, imprumut-o! Lui Ponta nu-i lipseste. La intrebarea pusa de Basescu „ce-ati cautat aseara la S.O. Vantu, domnu’ Geoana?”, Ponta i-ar fi intors-o „ne-am intalnit ca sa scapam tara de tine!”. Geoana s-a pierdut. Iar dumneavoastra (am trecut la persoana a doua cam tarziu, scuze!), Herr Iohannis, am impresia ca i-ati luat lui Crin Antonescu nu doar partidul, ci si somnul! Dar Antonescu dormea ziua, nu seara, cand sunt tocsoaie.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis
4.221 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger