Cate un Ceausescu pentru fiecare

Fiecare cu Ceausescu al lui. Pe al meu n-am avut cand sa-l iubesc, fiindca n-am trait perioada in care juca rolul de smecher al Estului. N-am nici cum sa-l urasc, pentru ca nazbatiile lui se  impletesc cu copilaria, adolescenta si inceputul tineretii mele.

Imi doream sa scapam de el, ma enerva deoarece imi punea prea multe frane si garduri, dar acum nu regret, fiindca ma cunosc si sunt convins ca m-as fi dezlantuit. Il vedeam aproape zilnic si nu doar la televizor. La 8 fara 10 traversam prin dreptul Hotelului Bucuresti ca s-o iau spre Liceul Balcescu (redevenit Sf. Sava, dupa revolutie), iar Ceausescu si suita treceau spre CC. Ma dadeam un metru in  spate, pe trotuar. Era o casa de moda acolo si m-as fi amestecat printre manechinele din vitrina. Pe borduri stateau securistii, niste animale cu fete patratoase, barbierite la sange si umeri de salahori, inghesuiti in costume de tergal sau haine de piele modelate cu toporul ori din cel mult doua intredeschideri de foarfeca. Daca stau acum sa decupez filmul, pricep ca mai mult ma inspaimanta misanscena decat tovarasul maruntel si bosumflat, care se  agata cu mana dreapta de manerul aflat deasupra portierei. Mi-e greu sa inteleg daca adopta pozitia asta dintr-o frica taraneasca sau ca sa para mai mare. Intr-o sambata, s-a dus spre CC incognito, fara masini insotitoare. Pe strada era lume putina si am  avut impresia ca nea Nicu se uita la mine. Mi s-a latit pe mecla o crevasa de tampenie. Fiind pervers si adaptabil ca toti romanii, am  umblat in garderoba fizionomica si am scos la inaintare zambetul numarul 6 ori 8, pe  care il afisam si in fata profesoarei de chimie, cand nu stiam lectia. Si se intampla des. Daca senzatia se intalneste vreodata cu speranta, imi permit sa spun ca am avut senzatia ca a croit si tovarasul ceva din buze, mandru de utecistul din fata lui. Dupa aia, am procedat ca bravul popor roman dupa caderea comunismului. Am ajuns la liceu si am povestit ca m-am strambat la Ceausescu.