Cât purta Cenușăreasa la țurloi? Cum îl chema pe câinele Vitoriei Lipan?

Dezbaterea de la distanță Iohannis – Dăncilă a fost un joc pe care șahiștii nu l-au înțeles nici cât pionii. Iar pioni au fost ziaricii.

Calculele electorale exclud cavalerismul, așa că nu contează că Iohannis a refuzat întâlnirea cu Dăncilă. A organizat o tacla la BCU, cu ziaricii. Câți dintre ei erau blat? Nu-i vorba despre blatul pe bani, ci despre blatul pe sinecuri. Șeful Statului nu dă bani. Doar Caragiale l-a făcut pe Carol I să scoată bani, prin Spiru Haret, promițându-i Regelui că va scrie „Istoria Românilor”. Și i-a dus o istorie gata publicată, a lui Xenopol.

Fiind susținut de liberali, Iohannis trebuia să vorbească despre dezvoltarea afacerilor. Când colo, sasul elocvent ca un Trabant a luat temele useriste: anticorupție, Stat de Drept și tot așa. În România, anticorupția a însemnat distrugerea afacerilor. Sasul elocvent ca un Trabant ciopârțea niște fraze care te duceau cu gândul la perioada 2012 – 2016, când orice acțiune a noastră putea fi instrumentată ca dosar. Atunci s-a rescris definiția corupției. Corupția e suma afacerilor în care nu suntem noi parte.

Îngrămădita Dăncilă n-a știut care e aria cercului. A zis bine Cristoiu, la TVR: „nici eu n-o știu, am uitat-o.” În contrapondere, Iohannis trebuia întrebat care e volumul c(l)ubului. E vorba despre c(l)ubul ăla care i-a adus pe Cioloș și pe tehnocrați la Putere.

Poate că Dăncilă s-a pierdut. Prin clasa a șasea. N-a mai găsit școala, fiindcă n-avea pietricele la ea, ca în Hansel și Gretel. Îi luase Dragnea pietricelele, ca să facă autostradă în Teleorman. Dar Iohannis și Orban au fost foarte spontani. Un ziarist l-a rugat pe Orban să-i adreseze o întrebare realesului – Iohannis e deja președinte, asta-i clar. Luat prin surprindere, Orban a îngăimat „câte voturi veți lua duminică?” Răspuns: „voi obține toate voturile românilor care vor să fiu președinte!” Ce conducători spirituali, câtă spontaneitate, câtă capacitate de improvizație ! S-au blocat în absența oricărui element concret.

Pe lângă ziarici, la dezbaterea lui Iohannis au deschis pliscurile și niște neouteciști de la SNSPA (Ștefan Gheorghiu de tip nou). O duduie a întrebat ceva despre digitalizarea României. Eteeee fleoșc, Maricico, ți s-a încins plita cu creier și au ars a doua oară manuscrisele din BCU! Pe vremuri, la Ștefan Gheorghiu erau activiști la fel de încuiați, dar ăia măcar spârcâiau nițeluș umor involuntar. Unul dintre ei era topit să zăpăcească pletora cadristă cu „Baltagul”, la examenul oral. După ce răspundeai, zicea „ai nota 8. Pentru 10, trebuie să-mi spui cum îl chema pe câinele Vitoriei Lipan!” Asta, dom’le, asta era întrebarea pentru Iohannis: cum îl chema pe câinele Vitoriei Lipan? Și cât purta Cenușăreasa la țurloi? Puteau veni și întrebări în sens invers. „Cum te numești, domnișoară studentă la SNSPA?” „Gina.” „Ai auzit de V.A. Urechia?” „Da”. „Ți-ar plăcea să te numești V.A.Gina?”